Ponta s-a retras în munți în vacanţa de Revelion

Ca să mai uite de problemele de peste an, premierul Victor Ponta și-a luat liber cu ocazia sărbătorilor de iarnă și, împreună cu familia și alți politicieni apropiați, și-a petrecut trecerea în noul an în zona Orăștie, neexistând informații că ar fi poposit și prin Gorj, asta în contextul în care anul trecut deputatul de Târgu Jiu și-a vizitat Colegiul electoral de doar câteva ori și atunci pentru intervale scurte de timp. Conform relatărilor din presa centrală, șeful Guvernului s-a cazat la Arsenal Park, deținut de frații Cristescu, oameni de afaceri apropiați de premier și de cei care l-au însoțit.

Ponta a avut liniștea necesară în perioada în care a fost cazat în singurul complex turistic din România cu tematică militară, întregul complex fiind închis oficial până pe 6 ianuarie, după cum au fost informați potențialii clienți din timp despre acest lucru. Soția premierului, Daciana Sârbu, dar și alte persoane venite aici alături de Ponta, printre care și ministrul tineretului, Nicolae Bănicioiu, dar și deputatul Sebastian Ghiță, au mers la Castelul Corvinilor, în timp ce Victor Ponta a dat o tură și la Sarmizegetusa, asta deși cetatea regilor daci era închisă pentru turiști în intervalul 1 decembrie – 28 februarie, conform unei hotărâri a Consiliului Județean Hunedoara.

Pentru că s-a dus acolo și a vizitat complexul turistic în perioada în care acesta era închis, Ponta s-a ales cu o grămadă de critici pe internet de la cei care știau că nu pot vizita Sarmizegetusa în această perioadă tocmai pentru că accesul nu este permis. Șeful Guvernului nu este însă un simplu turist, iar pentru a dovedi că a trecut pe acolo la sfârșit de an, premierul a postat pe Facebook o fotografie și un mesaj care să le arate românilor că s-a încărcat cu energia pozitivă a locului. “De la unul dintre izvoarele noastre naţionale - "Sarmizegetusa Regia" - urez La Mulţi Ani tuturor celor care au urmărit în 2013 acest cont de Facebook (prieteni, colegi, critici, utilizatori ai internetului sau doar curioşi)! …Iar pentru Proiectul "România 100" (în care reconstrucţia şi prezervarea sitului "Sarmizegetusei" cu siguranţă îşi află locul) ne pregătim pentru o ţară mai bună şi mai demnă, mai unită şi mai tolerantă! La mulţi ani!”, a scris Ponta în ultima zi a lui 2013.

Poza cu Ghiță Ciobanul

Tot la finele anului trecut, probabil în drum spre Orăștie, Ponta a trecut și pe la Jina, localitatea sibiană făcută faimoasă de ciobanul Ghiță în reclamele unei companii de telefonie mobilă. Ciobanul care s-a ales cu aproape o jumătate de milion de „LIKE”-uri de când și-a făcut pagină de socializare a postat și o fotografie cu șeful Guvernului, menționând că la Jina au venit oaspeți de seamă, Ponta și Ghiță fiind însoțiți în poză de mai mulți copii. Unele comentarii nu le-au fost însă tocmai favorabile celor două personaje din fotografie, Ciobanul Ghiță fiind sfătuit să evite astfel de postări pentru a nu pierde din simpatia fanilor săi. „Oamenii îl plac pe Ghiță în prisma faptului că e un om simplu care iubește viața la țară cu tot ce oferă ea. Dar asocierea lui în această poză cu domnu' prim ministru nu e cea ce pică bine nouă oamenilor de rând. Ne rupem spinarea pe un salariu de nimic și ai noștri dragi lideri câștigă într-un an cât nu strângem noi în 10 sau 20 de ani. A greșit la faza asta”, i-a scris un prieten lui Ghiță.

Faimosul cioban nu a rămas dator cu răspunsul celor care l-au criticat, postând următoarea precizare pe pagina sa de socializare. „Dragi pretini care v-ați supărat pe mine, io nu fac politică, la mine vine multa lume și am poarta deschisă tuturor. Fac poze cu toate oile, dapăi cu oamenii :)) îmi pare rău ca sunteți năcăjiți pe mine vă aștept pă toți la Jina!”, a scris Ghiță. De menționat ar fi însă că poza cu Ponta are pe fundal Stema României, Drapelul României și Steagul Uniunii Europene, cadrul fiind unul cât se poate de oficial, probabil la primăria din Jina, în nici un caz la stâna unde își crește oile.

Vizualizări: 121

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: