Ponta se apără de moţiune cu contractele Alinei Gorghiu

Moţiunea de cenzură împotriva guvernului Victor Ponta, citită marţi în Parlament, a fost un prilej pentru premier să arate că nu doar avocaţii PSD au avut contracte cu statul, ci şi ai PNL. Ponta a spus că el este trimis în judecată pentru contracte făcute de Casa Şova cu societăţi de stat din subordinea AVAS, aşa că s-a apărat prezentând contracte de zeci de mii de euro ale Casei Gorghiu, Pop şi Asociaţii cu acelaşi AVAS din anii 2007-2008. Autoritatea de Valorificare a Activelor Statului era condusă atunci de Theodor Atanasiu, care o avea drept consilieră pe actuala şefă a PNL, Alina Gorghiu.

Ponta a făcut un şantaj politic şi la adresa lui Cătălin Predoiu, căruia i-a reamintit de la microfonul parlamentului că este din Buzău, acolo unde fostul consilier prezidenţial Scutaru a fost trimis în judecată pentru bani negri în campanie. Mai mult, Ponta a făcut un apel la parlamentarii cu dosare penale să nu joace dublu, adică ori să demisioneze şi ei, ori să nu voteze pentru căderea guvernului.

Vizualizări: 120

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: