Posibilă renegociere a CCM în CE Oltenia

Ion Ruşeţ, prim-vicepreşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie, a spus că sunt voci atât din rândul sindicatelor, cât şi al administraţiei, care solicită renegocierea contractului colectiv de muncă al celor 19.000 de salariaţi din CE Oltenia. Ruşeţ a avertizat însă că obţinerea de drepturi suplimentare de către salariaţi ar putea duce la disponibilizări masive. „Putem să cerem revenirea la facilităţile pe care le aveam în fostul Complex Energetic Turceni, dar asta ar însemna să rămână mai puţin de zece mii de salariaţi în CEO. Îşi asumă cineva asta?”, a fost mesajul lui Ruşeţ. Pe de altă parte, administraţia vrea un nou contract, care să permită concedii fără plată pe perioade mari, plăţi compensatorii mai mici în caz de concedieri colective şi alte măsuri care să îi permită restructurarea companiei. (A.A.)

Vizualizări: 173

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: