Postul de manager al spitalului de la Sadu, scos la concurs

Interimatul lui Aurel Stolojanu, managerul Spitalului Bumbeşti Jiu, expiră peste aproximativ două săptămâni, postul fiind scos la concurs la începutul lunii mai. În momentul de faţă, Aurel Stolojanu este singurul candidat pentru această funcţie, însă perioada de înscriere se încheie pe data de 29 aprilie. În aceste zile, se desfăşoară examene pentru ocuparea a patru posturi: medic, farmacist, biolog şi chimist. De asemenea, se fac demersuri pentru organizarea concursurilor în vederea ocupării a altor 5 posturi de medici.

Spitalul Bumbeşti Jiu va organiza concurs pentru ocuparea funcţiei de manager în data de 10 mai. Înscrierile se efectuează în perioada 14-29 aprilie, iar candidaţii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: sunt absolvenţi de învăţământ universitar de lungă durată cu diplomă de licenţă sau echivalentă;

sunt absolvenţi ai unor cursuri de perfecţionare în management sau management sanitar, agreate de Ministerul Sănătăţii şi stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii sau sunt absolvenţi ai unui masterat sau doctorat în management sanitar, economic ori administrativ organizat într-o instituţie de învăţământ superior acreditată, potrivit legii; au cel puţin 5 ani vechime în posturi prevăzute cu studii universitare de lungă durată, conform legii; nu sunt condamnaţi penal sau în curs de urmărire penală; sunt apţi din punct de vedere medical (fizic şi neuropsihic) şi nu au vârsta de pensionare, conform legii.

În momentul de faţă, Aurel Stolojanu este singurul candidat pentru funcţia de manager. ”Am fost numit manager interimar pe o perioadă de şase luni, iar interimatul meu expiră la începutul lunii mai. Se va organiza concurs pe post şi intenţionez să particip. Până în momentul de faţă, nu ştiu să mai fie alte persoane interesate de această funcţie, însă documentele pot fi depuse până la sfârşitul lunii aprilie”, a declarat Aurel Stolojanu.

Spitalul mai are nevoie de personal

Spitalul Bumbeşti Jiu face din nou angajări. În aceste zile se organizează concursuri pentru ocuparea a patru posturi: un post de medic, specializarea medicină internă, un post de farmacist, un post de biolog şi un post de chimist. De asemenea, au fost făcute primele demersuri pentru a scoate la concurs alte cinci posturi. „Am mai solicitat Ministerului Sănătăţii avizul favorabil pentru cinci posturi de medici pentru specialităţile: chirurgie, ATI, pediatrie, radiologie şi neurologie. Vineri, a apărut anunţul în „Viaţa medicală” şi sperăm ca prin luna iunie să fie organizate şi aceste concursuri. Procedurile sunt puţin mai complicate pentru că trebuie ca şi comisiile să fie avizate de Ministerul Sănătăţii”, a precizat Aurel Stolojanu.

Vizualizări: 173

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: