Potârcă, „liber” să nu plece din Târgu Jiu

Un complet al Tribunalului Gorj a respins, ieri, şi cel de-al doilea recurs înaintat de Parchet pentru arestarea preventivă pentru 29 de zile a fostului candidat la preşedinţia României, Constantin Ninel Potârcă şi a nepotului acestuia. Conform purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, procuror Cristina Ciobanu, instanţa a respins şi recursurile înaintate de cei doi, aceştia solicitând să le fie ridicată interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu, respectiv municipiul Târgu Jiu, pentru o perioadă de 29 de zile.

„Au fost respinse ambele recursuri şi rămâne valabilă decizia Judecătoriei Târgu Jiu, cea care a interzis pentru ambii părăsirea localităţii de domiciliu. Cum măsura atacată cu recurs a fost luată în urmă cu o săptămână rămâne ca perioadă de valabilitate a interdicţiei respective un interval de trei săptămâni de acum încolo”, a menţionat sursa citată.

Constantin Ninel Potârcă şi nepotul său, Toma Potârcă, au fost reţinuţi la începutul săptămânii trecute în două dosare, sub acuzaţia de evaziune fiscală şi complicitate la evaziune.  Cei doi sunt acuzaţi că ar fi prejudiciat bugetul de stat cu aproape 600.000 de lei, într-un dosar, şi cu peste 3.8 milioane lei, în celălalt dosar.

Vizualizări: 134

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: