Predoiu anunţă o nouă politică a PDL

Prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu a declarat, sâmbătă, la Şcoala de vară a OTDL, că democrat-liberalii propun un nou tip de politică bazată în principal pe soluţii, integritate şi altruism şi i-a îndemnat pe tinerii din partid să se alăture acestui demers. "Vrem să vă propunem o lucrare. Să facem o nouă politică, într-o nouă Românie. Mulţi m-au întrebat ce înţelegi prin noua politică ? (...) În primul rând noua politică înseamnă soluţii. Lumea s-a săturat de vorbe, fie ele şi frumoase. Ce a făcut USL la ultimele alegeri, minţind un popor întreg cu cinism, a pus capac la toate. Lumea nu mai suportă încă o minciună în plus. Suntem datori cu toţii, responsabili, să venim cu soluţii. E ceea ce face PDL de câteva luni bune", a spus prim-vicepreşedintele PDL. Cătălin Predoiu a dat ca exemplu proiectul de lege a PDL pentru stimularea IMM-urilor. Predoiu a subliniat că noua politică înseamnă integritate mai presus decât orice a însemnat până acum ca regulă de conduită morală şi altruism. (A.P.)

Vizualizări: 238

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: