Prefectul Andrei îşi ia concediu să stea cu fiul său

Prefectul Liviu Andrei va petrece zece zile de concediu pe litoralul românesc alături de soţie şi băieţelul acestuia. Ca în fiecare an, prefectul Andrei va fi prezent în staţiunea Mamaia, unde se va reîntâlni cu prietenii mai vechi. Acesta va avea şi o sarcină destul de grea, i-a promis soţiei că se va ocupa doar el de copil pe timpul concediului.

Perioada concediului este şi pentru prefectul judeţului Gorj, Liviu Andrei, prilej de a petrece câteva zile liniştite, ferite de treburile administrative dar şi de ochii jurnaliştilor. Andrei a ales şi în acest an litoralul românesc, fiind prezent din prima zi a lunii august în staţiunea Mamaia mărturisind că este nevoit să aleagă marea în fiecare an din cauza micilor probleme de sănătate pe care le are băieţelul lui. „Copilul meu are ceva probleme şi medicul ne-a recomandat să mergem în fiecare an la mare pentru a scăpa de ele. L-am operat şi de polipi şi se impune să mergem câteva zile la mare. De obicei merg în Mamaia pentru că ne strângem mai multe familii, vechi prieteni de ai mei cu care merg de obicei”, a declarat prefectul judeţului Gorj, Liviu Andrei.

Se va dedica exclusiv copilului

Plăcerea prefectului de a merge pe litoral este cu atât mai mare cu cât poate să practice sporturi pe apă, fiind un împătimit al skijet-ului. Nu va rata însă nici parapanta pe schi, dacă va fi posibil în Mamaia. „Îmi plac sporturile astea extreme, făceam când eram tânăr dar nici acum nu ratez ocazia de câte ori merg la mare. Fac nişte tururi pe acolo cu skijet-ul de nu se poate. Sunt înnebunit să mă dau şi cu parapanta pe schi, am încercat când am fost în Tunisia şi este foarte frumos. Am făcut şi scufundări dar de ceva vreme nu am mai avut ocazia”, a declarat Liviu Andrei. Rămâne însă de văzut dacă prefectul va avea timp pentru toate aceste plăceri şi asta pentru că i-a promis soţiei că îşi va dedica tot timpul copilului recuperând oarecum perioada cât este la birou. „Numai eu mă ocup de băiat pe perioada concediului, i-am promis că o să o las liberă, să se bucure şi ea de concediu că e de ajuns că numai ea are parte de el restul anului. O să am o misiune dificilă pentru că acesta mic e argint viu dar e viaţa noastră”, a mărturisit prefectul Andrei. Prefectul nu se va bucura însă la mare de prezenţa fiicei mai mari care este plecat pentru două luni în America, la mama sa.

Vizualizări: 148

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: