Prefectul cere organelor de control să-şi tripleze acţiunile

Instituţiile statului cu atribuţii de control s-au reunit ieri dimineaţa în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural. După ce şi-au prezentat programele de acţiuni pentru perioada sărbătorilor de iarnă, şefilor de instituţii li s-a impus să-şi tripleze numărul verificărilor şi să scoată pe teren cât mai multe echipe de control. “Atât Oficiul pentru Protecţia Consumatorului, Direcţia de Sănătate Publică, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor cât Inspectoratul de Poliţie trebuie să-şi tripleze numărul controalelor. Unităţile cu atribuţii de control trebuie să fie foarte atente că în perioada sărbătorilor de iarnă foarte mulţi comercianţi încalcă legea”, a avertizat Liviu Andrei, prefectul judeţului Gorj. Această avertizare vine după ce în urmă cu aproximativ o săptămână, Andrei a declarat război vânzătorilor de produse lactate din piaţă, atrăgând atenţia organelor de control asupra faptului că aceştia comercializează brânză fără să respecte normele de igienă. Prefectul a mai precizat că în judeţul Gorj se aşteaptă un număr mare de turişti şi ca atare aceştia nu trebuie să plece dezamăgiţi. “Pe perioada sărbătorilor de iarnă, diferite locaţii ale judeţului vor vizitate de foarte mulţi turişti. Trebuie să le asigurăm o şedere cât mai plăcută pentru ca aceştia să nu plece cu un gust amar”, a mai precizat Liviu Andrei.

Vizualizări: 111

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: