Prefectura Gorj, depăşită de aplicarea legii traseismului

Instituţia Prefectului Gorj şi-a dovedit incompetenţa în rezolvarea situaţiei consilierilor PP-DD din Motru. Speţa a ajuns deja pe masa Ministerului Administraţiei şi Internelor, reprezentanţii Instituţiei Prefectului aşteptând soluţia pentru a o transmite Consiliului Local Motru.

Scandalul a început în urmă cu aproape trei săptămâni când cei patru consilieri locali din Motru, printre care şi Ilie Petrescu, au fost daţi afară din partid înainte de a trece la PSD. Conducerea PP-DD spune că cei patru consilieri şi-au pierdut mandatele de consilieri, dar aceştia din urmă, sprijiniţi fiind de ordonanţa traseismului politic, au cerut ca Prefectura să le rezolve situaţia. „Faţă de problema sesizată la Motru nu ne-am pronunţat până acum. În general, Instituţia Prefectului are atributul de a se pronunţa ulterior adoptării unui act administrativ. La Consiliul Local Motru încă nu s-au aprobat hotărâri de consiliu prin care să se stabilească ce se întâmplă cu consilierii în cauză. După primirea unui răspuns din partea ministerului vom hotărî ce măsuri trebuie să dispunem în continuare. Noi am cerut de vreo săptămână şi ceva ministerului să ne transmită poziţia”, a declarat Liviu Diaconescu, şef Serviciu Legalitate Acte din cadrul Instituţiei Prefectului.

Diaconescu: Nu ne-am permis să luăm noi o decizie

Întrebaţi de ce a fost nevoie ca Ministerul Administraţiei şi Internelor să intervină în acest conflict, reprezentanţii Instituţiei Prefectului au precizat că astfel de conflicte au mai avut loc şi în alte judeţe şi ar fi bine ca soluţia să fie una şi aceeaşi pentru toate judeţele. „Nu ne-am permis să luăm noi o decizie la nivelul judeţului având în vedere că şi în alte judeţe există situaţii similare şi atunci modul de soluţionare trebuie să fie unitar în toată ţara”, a declarat Liviu Diaconescu.

Ordonanţa 55 privind migrarea aleşilor locali de la un partid la altul are o valabilitate de 45 de zile, aceasta urmând să se încheie, vineri 17 octombrie.

Vizualizări: 137

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: