Prejudicii de imagine pentru victimă de la violatori

Verdict al judecătorilor din Motru în cazul a doi frați din Slivilești care în cursul iernii au violat o bătrână din sat, femeia ducându-se la ei acasă pentru a le da câte ceva de pomană și a le restitui un împrumut. Acum magistrații au decis, pe lângă pedeapsa stabilită în cazul inculpaților, și ca femeia să fie despăgubită de cei doi cu 10.000 de lei drept daune morale pentru „prejudiciul de imagine suferit de aceasta”.

Suma a fost stabilită de magistrați la fel ca și pedeapsa în contextul în care ambii inculpați au mărturisit faptele pentru care au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv. Ambii sunt după gratii de câteva luni bune și acolo vor mai rămâne încă o perioadă de timp, după ce au fost condamnați cu executare. Ei și-au recunoscut faptele și pentru asta au primit pedepse mai mici decât cele pe care le așteptau vecinii din sat care le-au știut dintotdeauna de frică.

„Condamnă pe inculpatul Cârstenoiu Constantin la pedeapsa de 2 ani închisoare cu privare de libertate .(…) Condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare cu privare de libertate . (…)Contopeşte pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi în baza art. 39 alin. 1 lit. b din C.pen. la pedespsa de 3 ani închisoare aplicată se adaugă un spor de o treime din pedeapsa de 2 ani aplicată pentru fapta prev. de art. 205 alin. 1 C.pen. , urmând ca inculpatul să execute 3 ani şi 8 luni închisoare cu privare de libertate. În baza art. 72 alin. 1 C.pen. deduce din pedeapsa aplicată durata arestului preventiv pentru perioada 01.02.2016 - 02.06.2016 data pronunţării prezentei sentinţe penale. (…) Condamnă pe inculpatul Cîrstenoiu Mihail la pedeapsa de 2 ani închisoare cu privare de libertate. În baza art. 72 alin. 1 C.pen. deduce din pedeapsa aplicată durata arestului preventiv pentru perioada 01.02.2016 - 02.06.2016 data pronunţării prezentei sentinţe penale”, a decis instanța, magistrații obligându-i pe inculpați să suporte și câte 1000 de lei cheltuieli judiciare către statul român.

Galerie foto


Vizualizări: 1,108

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: