Premierul promite redeschiderea minelor. Urmează noi disponibilizări!

Premierul Mihai Tudose a făcut sâmbătă o vizită de câteva ore în Valea Jiului, ocazie cu care a vorbit atât despre nevoia redeschiderii unor mine, cât şi despre cea a retehnologizării Complexului Energetic Hunedoara şi a Complexului Energetic Oltenia.

Şeful Guvernului le-a transmis sindicaliştilor din CEH un mesaj clar, că într-o lună doreşte un plan de restructurare a societăţii, spunând că vrea ca unele mine să fie redeschise. Ceea ce doreşte Tudose este însă aproape imposibil pentru că redeschiderea unei mine presupune costuri de zeci de milioane de euro, ori Guvernul nu a alocat până acum sume mult mai mici pentru a crea condiţii de lucru mai bune pentru actualii angajaţi din minerit.

În plus, câteva sute de mineri din Valea Jiului primesc în aceste zile preavizele prin care sunt informaţi că vor fi restructuraţi în perioada următoare. Ca urmare, vorbele lui Tudose, fără alte explicaţii, au fost doar nişte promisiuni ale unui politician plecat în campanie electorală într-o zonă în care au loc alegeri luna viitoare. Înainte de Petroşani, premierul a fost la Deva, unde vor fi alegeri pentru primarul oraşului. Prim-ministrul a stat o zi întreagă aici şi la fel a vorbit despre importanţa termocentralelor pe cărbune.

Mesaj şi pentru CE Oltenia

În Vale, Tudose mai avea un pic şi vorbea despre „ţării cât mai mult cărbune”, ca pe vremuri, deşi realitatea este cu totul alta pentru că iarna aceasta România condusă de PSD va importa masiv cărbune.

„Am discutat despre siguranţa în exploatare, siguranţa oamenilor, trecând prin recunoaşterea mineritului şi a energiei produse pe cărbune ca element de siguranţă naţională şi ajungând la intrarea minelor, şi Complexului Energetic Hunedoara, dar este valabil şi pentru Complexul Oltenia, a retehnologizării şi a aducerii exploatării în zona de competitivitate. Nu mai dorim ca la anul să fim în situaţia în care suntem anul acesta, când trebuie să importăm jumătate din stocurile de cărbune pentru iarnă. Acesta a fost sensul discuţiilor. Mulţumesc sindicatelor că sunt partenere în acest demers. Vom încerca să nu mai închidem mine, ci, dimpotrivă, să deschidem mine, iar Mintia şi Paroşeni să devină elemente de siguranţă în acest sistem energetic pentru zona aceasta a ţării”, a declarat Mihai Tudose la Petroşani.

În 2004, pentru cine mai ţine minte, şi Adrian Năstase venea la Rovinari împreună cu ministrul industriilor de atunci, Dan Ioan Popescu, şi vorbea despre termocentrala de aici care va deveni „inima sistemului energetic naţional”. „Inima” a devenit între timp „şandrama”, fiind folosită doar în situaţii de criză, pentru că în rest politicienii nu prea sunt interesaţi de problemele din minerit decât dacă sunt în campanie electorală.

Vizualizări: 2,329

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: