Guvernul Boc şi-a ţinut şedinţa la Iaşi, în fieful PSD al lui Nichita. Premierul  aproape că a implorat sindicatele din sectorul bugetar să renunţe la unele  pretenţii aberante pe care le-au înscris în Contractele colective de muncă sub formă de sporuri. Sporul de zâmbet sau sporul de reîntoarcere din concediu sunt exemplele elocvente ca să nu mai vorbim de sporul de calculator, sporul de antenă etc. Boc a atenţionat sindicatele că dacă nu vor avea  o viziune rezonabilă asupra multitudinii de sporuri pe care  le-au revendicat şi le-au câştigat în instanţe sau în alt fel, în curând fondul de salarii va fi egal cu Bugetul României. În mare parte are dreptate! Nu spun că are dreptate în totalitate pentru că sindicatele nu şi-au luat sporurile de capul lor şi mai mult sau mai puţin tot clasa politică, prin conducătorii instituţiilor,  le-a acceptat din motive pe care nu are rost să le mai discutăm dar care ţin de goana după voturi. Nu înţeleg de ce un funcţionar trebuie să încaseze spor de zâmbet în condiţiile în care atitudinea lui prietenoasă faţă de solicitanţi ar trebui să facă parte din fişa de post. Nu înţeleg de ce trebuie să încaseze spor de calculator în era în care creionul chimic ar trebui să fie istorie! Nu înţeleg de ce la revenirea din concediul de odihnă trebuie să încaseze spor pentru refacere deoarece scopul concediul de odihnă este tocmai acela de a se reface organismul şi fizic şi psihic după un an de muncă intensă! Nu înţeleg de ce un funcţionar trebuie să primească de la Stat spor de ziua lui de naştere pentru că această sărbătoare este una privată şi nu una naţională! Nu înţeleg, ce înseamnă spor de cantină-! Nu cred că sindicatele vor renunţa de bunăvoie la aceste sporuri şi la multe altele de bunăvoie şi-şi vor apăra cu dinţii cuceririle invocând tot felul de chichiţe. Aşa că guvernanţii nu vor avea decât două variante: ori se luptă pe baricade cu sindicatele pentru tăierea aberaţiilor financiare din contractele colective de muncă, lucru greu de crezut, ori se fac că le taie şi le includ în salarii ca să se piardă urma lor şi să raporteze că le-au tăiat. Şi într-un caz şi în altul degrevarea bugetului  nu se va face sau se va face anevoios şi în procente nesemnificative. În România s-a instaurat demult o cârdăşie tacită între sindicate şi administraţii iar separarea celor două mari puteri nu se va putea face decât cu sabia tăioasă a creditorilor internaţionali pe banii cărora vom trăi mult timp de acum înainte. Pentru limpezirea apelor guvernarea ar trebui să aibă sânge în instalaţie şi să rişte ce e mai rău; mişcările de stradă! După cum se mermeleşte tot în România de azi este greu de crezut că va auzi cineva atenţionarea premierului Boc despre care nici nu mă pot gândi că s-ar putea să fie adevărată!