Primar: Dacă nu interveneam la timp, Baza de Tratament de la Săcelu era vândută la bucată

 Autoritățile locale din comuna Săcelu nu au renunțat la ideea de a prelua Baza de Tratament de la Săcelu. Primarul susține că dacă nu intervenea la timp, obiectivul era astăzi vândut la bucată de cei din conducerea Complexului Energetic Oltenia care nu știu să facă turism și să profite de această ”perlă a Gorjului.”

Cel mai mare proiect al primarului din comuna Săcelu continuă să fie salvarea Bazei de Tratament din comună și preluarea acesteia de către unitatea administrativ-teritorială. ”Preluarea Bazei de Tratament este cel mai mare proiect al meu dar și cea mai mare problemă, să spun așa. Dacă mai era domnul Florin Cîțu premier și domnul Dan Vâlceanu ministru, acum problema era rezolvată. Am reluat această procedură, am stat de vorbă și cu directorul de la CEO, iar domnul Plaveti nu se împotrivește să preluăm baza pentru că CEO nu face turism. De când să vândă Baza de Tratament la bucată, așa cum au intenționat de nenumărate ori, mai bine o preia un minister și apoi o predă primăriei”, a precizat Gheorghe Dumitrelea. Primarul de la Săcelu susține că este singur în acest demers pentru că niciun om politic nu este interesat de salvarea acestui obiectiv. ”Trebuie toți să înțeleagă faptul că Baza de Tratament de la Săcelu este o perlă a turismului gorjean. Eu i-am adunat pe toți la Prefectură ca să discutăm soarta acestui obiectiv. Să-mi spună mie vreun lider politic dacă s-a gândit să salveze această perlă a județului și cum să facă acest lucru? Eu de vorbe sunt sătul, acum vreau fapte. Mereu bagă în față Fondul Proprietatea, dar nimeni nu face nimic. Dacă eu nu eram primar în 2020, Baza de Tratament era împărțită acum, era vândută la bucată, atunci erau cărțile făcute”.

Vizualizări: 2,261

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: