Primar: „S-ar putea să se plimbe câinii pe infrastructura noastră”

Atragerea de investitori în localitățile pe care le conduc rămâne o luptă continuă pentru primarii din Gorj. Aceștia sunt convinși că o infrastructură bine pusă la punct ar putea inclina balanța în favoarea lor. Pentru asta, se încearcă mereu atragerea de fonduri europene, banii de la Guvern se lasă mult prea mult așteptați, iar cei din bugetul local abia acoperă cheltuielile curente.

Edilul comunei Scoarța, de exemplu, se bazează pe faptul că localitatea sa este aproape de Târgu Jiu, iar investitorii, atrași și de o zonă cu infrastructură pusă la punct, ar putea opta și pentru zona pe care o administrează.
„Anul trecut am depus pe Anghel Saligny și mi s-a dat aviz pentru introducerea canalizării în jumătate din comuna Scoarța, în prima etapă a programului. Comuna este foarte mare și suma este pe măsură, urmează ca în etapa a doua sau pe alte finanțări să introducem canalizare și în restul localității. Am depus documentație, tot pe Anghel Saligny, să introducem gaze în comuna Scoarța. (...) Având aceste utilități, sperăm ca investitorii să se îndrepte spre noi. Unde să se mai ducă în Târgu Jiu, unde să mai facă ceva?!”, a afirmat primarul comunei Scoarța, Ion Stamatoiu, la Radio Târgu Jiu.


Bani mulți au fost atrași și în Bumbești Jiu, dar primarul recunoaște că nu este suficient. „S-ar putea să se plimbe câinii pe infrastructura noastră”, a afirmat edilul Constantin Bobaru.
„Dacă fac o socoteală simplă, în anii de când eu ocup această poziție, în Bumbești Jiu au intrat numai pentru investiții și dotări undeva la peste 30 de milioane de euro. Sunt bani mulți pentru această comunitate. Am făcut, în primul rând, infrastructura de apă și canal, infrastructură școlară, medicală, infrastructură rutieră. Facem această infrastructură și peste 20-30 de ani, dacă nu găsim alternative, s-ar putea să se plimbe câinii pe infrastructura noastră.”, a afirmat Constantin Bobaru, la radio Târgu Jiu.
În prezent, Bumbești Jiu există două proiecte în derulare. Valoarea lor, totală, depășește 7 milioane de euro și vizează modernizarea școlilor și a infrastructurii rutiere.

Vizualizări: 1,614

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: