Ziarul Pandurul angajează redactori și reporteri. Căutăm oameni curioși să pună întrebări autorităților și personajelor interesante din societate, să scrie povești simple, dar de impact, oameni dornici să învețe o meserie în care fiecare zi e altfel. Cunoașterea Limbii Române este condiție esențială. 

Nu solicităm experiență anterioară în presă, ci doar dorința de a învăța și de a descoperi locul în care trăim. 

Dacă ești interesat să lucrezi alături de noi trimite un CV la redactia@pandurul.ro.

(închide)

Primăria Târgu Jiu, premiantă la categoria „Ţrâmbiţare”

Municipiul Târgu Jiu a fost premiat la categoria „Trâmbițare” în cadrul “bătăliei” pentru titlul de „Orașul Reciclării”, fiind printre municipiile care s-au implicat cel mai mult în comunicarea competiției către populație.

Proiectul inițiat de Eco-Rom Ambalaje, compania deţinătoare a licenţei “Punctul Verde” în România şi cea mai importantă organizaţie de preluare de la agenţii economici a obligaţiei de reciclare şi valorificare a deşeurilor de ambalaje, a fost adresat primăriilor de municipiu și s-a derulat în perioada 1 septembrie 2012-28 februarie 2013. 

,,Toate cele 20 de primării înscrise în competiție s-au implicat și mobilizat, astfel încât serviciile de colectare separată a deșeurilor de ambalaje să se desfășoare în cele mai bune condiții și cantitățile colectate să înceapă să crească. Ele reprezintă un model la nivel național și, în ciuda rezultatelor slabe ale României la nivel european în ceea ce privește reciclarea, în domeniul deșeurilor de ambalaje țara noastră și-a îndeplinit anual obligațiile asumate. Iar acest lucru se datorează, în principal, contribuției industriei în dezvoltarea și extinderea sistemului de colectare separată prin Eco-Rom Ambalaje. Doar anul trecut investițiile organizației noastre în colectarea separată de la populație s-au ridicat la 18 milioane de lei, dublu față de anul precedent.” a declarat Sorin Cristian Popescu, Director General Eco-Rom Ambalaje.

Pe parcursul competiției, în Târgu Jiu au fost colectate separat 120,078 de kg de deșeuri de ambalaje, dintre care 69,910 kg de hârtie-carton, 49,862 kg de plastic și 306 de kg de metal. Aceste rezultate au fost posibile datorită implicării autorităților locale și a partenerilor acestora – operatori de salubritate și organizații de profil.

Competiția „Orașul Reciclării” a fost inițiată de Eco-Rom Ambalaje și derulată în perioada 1 septembrie 2012-28 februarie 2013.  Obiectivul proiectului a fost acela de a implica şi mobiliza cele mai importante sisteme de colectare separată din portofoliul Eco-Rom Ambalaje, pentru ca serviciile de colectare separată a deşeurilor de ambalaje să se desfăşoare în cele mai bune condiţii şi cantităţile colectate să înceapă să crească.

PARTICIPANŢI

În „bătălia" pentru titlul de "Oraşul Reciclării" s-au înscris 20 locaţii-cheie în care Eco-Rom Ambalaje susține dezvoltarea serviciilor de colectare separată: Alexandria, Arad, Bacău, Baia Mare, Braşov, Cluj, Craiova, Deva, Focșani, Iași, Mediaș, Roman, Satu Mare, Sfântu Gheorghe, Slobozia, Târgu Jiu, Tulcea, Zalău, inclusiv Sectorul 1 și Sectorul 6 București.

Vizualizări: 133

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: