Primăria Târgu Jiu vinde fânare

Autorităţile locale din Târgu Jiu au avizat vânzarea prin licitaţie publică a două fânare metalice, aflate în proprietatea privată municipiului. Fânarele sunt situate în cartierul Drăgoieni şi există deja agenţi economici interesaţi de preluarea acestor bunuri. SC Euroscarp Company SRL, societatea specializată în domeniul agriculturii, a solicitat achiziţionarea celor două fânare, se arată în referatul ataşat hotărârii de Consiliu Local, prin care consilierii au avizat vânzarea acestor bunuri. Cele două fânare urmează să fie evaluate astfel încât să fie stabilit un preţ de pornire la licitaţie. Terenul aferent acestora a fost revendicat şi restituit, se mai arată în hotărârea de Consiliu Local avizată luni, 29 iunie, de consilierii locali.

Vizualizări: 116

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: