Primarii gorjeni, îngroziți de închiderea mineritului: Dacă doar dărâmă, o să ne blocăm

Primarii din zonele miniere ale județului Gorj se gândesc cu groază la momentul în care se va pune lacătul pe Complexul Energetic Oltenia.

 

Nu doar primăriile ar pierde bani frumoși, care anual intră în conturile UAT-urile, dar și localnicii care muncesc în cariere sau la termocentrale și care în majoritatea cazurilor sunt întreținători de familii. Mii de gorjeni vor ajunge șomeri, primăriile în imposibilitatea de a funcționa, iar de investiții nici nu se mai pune problema.

Comuna Slivilești se numără printre localitățile cu cei mai mulți angajați la Complexul Energetic Oltenia. Dacă se va închide compania, nu mai puțin de 300 de localnici vor ajunge șomeri, iar primăria ar pierde ceva bănuți pentru investiții. 

”Impactul închiderii Complexului Energetic Oltenia va fi unul foarte mare. Deși la nivelul comunei Slivilești nu va fi un dezastru așa de mare, se va vedea chiar dacă noi în comună nu avem foarte multe clădiri ale complexului ci mai mult pe terenuri pentru care încasăm. Noi anual luăm cam 200.000 de lei, dar de când s-a introdus redevența se cunoaște, plus că avem de primit și din anii anteriori. Cred că este vorba de aproximativ 3.000.000 de lei , bani cu care mai reabilitez o școală, mai fac niște drumuri, dezvolt cumva comuna. Din Slivilești sunt aproximativ 300 de oameni care lucrează la CEO. Eu din fericire am noroc în sensul că, în comună am și o carieră privată, dar vă spun clar, că multe primării vor fi puse pe butuci”, a spus Sorin Bucurescu, primarul din Slivilești.

O situație îngrijorătoare va fi în comuna Urdari, acolo unde primarul este sigur că fără banii primiți de la Complexul Energetic Oltenia, nu va putea asigura salariile funcționarilor, dar nici nu va avea cu ce plătii facturile la utilități. 

”O să fim destul de rău afectați. Nouă anual ne intră în cont aproximativ 200.000 de lei de la CEO, bani care nu vor mai veni, la care se adaugă și aproximativ 200 de localnici care vor rămâne fără serviciu. Noi ne-am obișnuit doar să fărâmăm fără să punem nimic în loc. Cu acești bani primiți de la CEO asigurăm și noi cofinanțările, dar așa o să ne blocăm. Eu cred că nu o să mai avem bani nici de salarii, utilități și altele. Nu o să avem bani să funcționăm”, a precizat Mihai Calotă, primarul din Urdari.

Probleme majore vor fi și în comuna Bâlteni. Edilul este singur că o dată cu cei peste 300 de șomeri de la CEO va sărăci și comuna. ”Dacă se închide CEO, localitatea va sărăcii. Eu primesc undeva la 100.000 pe an. Sumele sunt bune pentru că noi alte resurse nu avem. Suntem în aer dacă se închide CEO, mai ales că majoritatea bărbaților din comună, lucrează în acest domeniu. Aproximativ 300 de familii ar rămâne fără o sursă de venit”, a precizat Vasile Vlăduleanu, primarul din Bâlteni.

Vizualizări: 2,963

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: