Primarii PSD nici nu vor să audă de viceprimari de la PRM

Un nou scandal stă să mocnească pe scena politică locală în următoarele zile, votul de vinerea trecută de la Consiliul Judeţean având în continuare consecinţe printre cei care ne conduc destinele. Primarii PSD din judeţ nu vor să aibă viceprimari de la PRM, după ce liderul PRM Gorj, Ion Fugaru, i-a cerut lui Ion Călinoiu nu mai puţin de zece viceprimari în tot atâtea localităţi. Edilii social-democraţi cu greutate şi state vechi în partid dau cu tifla înţelegerilor de la Târgu Jiu, spunând că, în teritoriu, altfel stau lucrurile.

Cele zece posturi de viceprimari au fost solicitate de PRM pentru ca social-democratul Vasile Râbu să fie votat vicepreşedinte al Consiliului Judeţean. Asta pe lângă un post de vice preşedinte la Consiliu şi şefia Direcţiei Protecţiei Copilului "când s-o pensiona actualul director". Fugaru a enumerat ieri localităţile în care consideră că partidul său poate face majoritate alături de PSD, localităţile în cauză fiind însă comune în care social-democraţii au primari foarte puternici şi care nici nu vor să audă de o asemenea colaborare. Localităţile revendicate de Fugaru sunt Motru, Alimpeşti, Baia de Fier, Băleşti, Bengeşti Ciocadia, Bolboşi, Borăscu, Bustuchin, Crasna, Cruşeţ, Fărcăşeşti, Logreşti, Hurezani, Mătăsari, Schela, Slivileşti, Stăneşti, Stoina, Văgiuleşti, Ţânţăreni şi Vladimir.

Bucurescu: „Trebuie să fiu anormal la cap“

Primarii cu care am vorbit în cursul zilei de ieri nu par deloc interesaţi de a realiza o majoritate cu PRM, deşi, edilul din Slivileşti recunoaşte că ar avea nevoie de un vot pentru ca PSD şi un alt partid să conducă localitatea fără stresul găsirii unei majorităţi la fiecare şedinţă. Sorin Bucurescu este tranşant şi spune că face majoritate cu oricine pe lumea asta, numai cu consilierul PRM nu, afirmând că peremistul l-a reclamat pe unde a putut şi i-a făcut numai necazuri peste care n-ar cum să treacă acum, doar de dragul şefilor de partid de la Târgu Jiu. "Nu le dau decât postul de viceprimar din 2012 încolo dacă vor. Trebuie să fiu anormal la cap ca să merg cu altcineva decât cu PDL în comună. N-am majoritate aici în Consiliul Local pentru că am 6 consilieri din 13 şi mai îmi trebuie unul şi de aia iau ba de la conservatori, ba de pe la PDL când e nevoie, depinde de cum reuşesc să îi conving că trebuie să treacă un proiect. Dar de PRM să nu aud. Le dau postul meu de primar dacă îl vor, asta nu-i problemă. E treaba preşedintelui Călinoiu ce a discutat cu PRM, ce a negociat el acolo cu Fugaru, dar eu nu-s pe lista nimănui şi postul de aici nu-l dau, ca să fie clar", spune, răspicat, edilul din Slivileşti.

Ciocea: „Păi vor viceprimar cu un consilier?“

Primarul din Bustuchin, Ion Ciocea, ales cu procente la fel de mari ca ale lui Florin Cârciumaru, este şi el printre cei care nu vrea o alianţă cu PRM. El are o majoritate confortabilă în Consiliul Local şi nu este interesat de o astfel de colaborare. "Am 9 consilieri din 13, iar ei au unul singur. Păi vor viceprimar cu un consilier- Cum au gândit ei treaba asta. Pot să se pună şi în cap şi în ce vor ei şi nu le dau postul ăsta. E problema lor dacă au decis ceva pe la Târgu Jiu, dacă au promis sau ce au făcut, dar la Bustuchin nu au nicio şansă ca să obţină postul", spune şi Ciocea.

Paicu: „Plec dacă aşa se pune problema“

Cel mai supărat a fost însă edilul din Băleşti, Aristică Paicu fiind oricum supărat pe Ion Călinoiu pentru că nu l-a premiat la sfârşitul anului trecut, excluzând localitatea din topul celor care sunt printre cele mai frumoase din judeţ. Edilul "şi-a crescut" în ultimii ani un viceprimar şi spune că nu ar renunţa la acesta pentru nimic în lume. "Le dau postul meu de primar că tot mi-am făcut treaba pe aici prin comună şi nu-mi sunt recunoscute eforturile. Ai de la PRM nici nu au oameni de calitate, aşa că n-aş avea cu cine să lucrez de la ei. Cum să dau eu postul de viceprimar când eu lucrez foarte bine cu actualul şi sper să îl las în locul meu. Plec eu de la ei dacă aşa se pune problema şi dacă ei aşa gândesc lucrurile. Păi eu am 10 consilieri din 15 şi îmi e suficient. Ce să fac eu cu cel de la PRM pentru că eu nici măcar nu vorbesc în Consiliu cu omul ăsta pentru că nu avem nimic în comun de discutat", spune Paicu.

Mihuţescu: „Mulţumesc, nu e cazul“

Edilul din Baia de Fier, Constantin Mihuţescu, a ridicat şi el sprâncenele când a auzit că s-ar putea să aibă viceprimar de la PRM, partidul lui Fugaru având şi aici tot un singur consilier. "Am majoritate fără PRM aşa că, mulţumesc, nu e cazul. Nu am nevoie de o asemenea majoritate, iar consilierul lor de aici e om de afaceri, are treburile lui şi nu cred că ar da el afacerile pe care le are ca să vină viceprimar la comună. Nu cred că Baia de Fier e pe listă", spune şi Mihuţescu, pe un ton mult mai calm decât al celorlalţi colegi ai săi.

Fugaru ştie ce a vorbit cu Călinoiu

"Eu am cerut, ei trebuie să dea. E treaba lor de unde le dau, cum fac. E o declaraţie politică făcută de mai marii PSD Gorj şi trebuie să o aplice pentru că eu cred că acolo sunt oameni de cuvânt", concluzionează Fugaru înainte de a merge mâine la Vadim.

Galerie foto




Vizualizări: 108

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: