Primăriile au rămas fără bani. Ce promit liberalii!

Lipsa banilor se acutizează la primăriile din județul Gorj și nu numai. Edilii așteaptă o rectificare bugetară ca pe pâinea caldă. Multe dintre unitățile administrative teritoriale sunt pe punctul de a nu mai putea funcționa.

Guvernul Orban promite de ceva timp că îi va ajuta pe primari cu bani pentru desfășurarea în bune condiții a activității, însă acest lucru nu s-a întâmplat până acum. Liderul PNL Gorj, Dan Vîlceanu, spune că cel mai probabil o rectificare bugetară va avea loc luna aceasta, asigurându-i pe primari că  nu vor rămâne fără bani.

”Va fi făcută o rectificare bugetară. Odată cu execuția bugetară, guvernul poate vedea foarte clar ce resurse financiare are și cum le poate aloca. Vor fi acoperite nevoile primarilor pentru a funcționa, chiar dacă nu se vor aloca toți banii la prima rectificare. Cel mai probabil în această lună să fie făcută rectificarea bugetară”, a transmis liderul PNL Gorj, Dan Vîlceanu, în cadrul unei conferințe de presă susținută, vineri, la sediul partidului de la Târgu Jiu.

Cea mai mare problemă a primarilor din Gorj o constituie plata însoțitorilor persoanelor cu handicap, iar dacă nu vor primi bani, aceștia riscă să nu-și mai primească indemnizația.

Vizualizări: 1,485

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: