Primarul din Săcelu nu a mai călcat în primărie din 2009

Fostul sediu al primăriei Săcelu este în prezent o ruină, aşa cum mărturiseşte însuşi primarul localităţii, Ion Voica. Potrivit acestuia, s-a încercat în urmă cu ceva timp transformarea clădirii într-un centru de informare turistică. Primarul speră ca anul viitor să aibă fonduri suficiente să utilizeze în vreun fel acest spaţiu.

Fosta primărie Săcelu este astăzi o clădire părăsită după ce primarul Ion Voica a făcut un nou sediu imediat după câştigarea alegerilor. Acesta spune că de când s-a mutat nu a mai intrat niciodată în vechea clădire pentru că este absolut o ruină. „De la an la an, prioritare au fost alte probleme. Sincer vă spun, de când ne-am mutat de acolo, adică în 2009, nu cred că am mai deschis vreodată”, a declarat primarul Ion Voica. Primarul mărturiseşte că s-a încercat transformarea vechii clădiri în centru pentru informare turistică cu fonduri Sapard însă acest lucru nu a mai fost posibil după scandalul alimentării cu apa. „Obţinusem teoretic vorbind cam 200 de mii de euro fonduri Sapard ca să-l transform în centru de informare turistică dar cum noi suntem în litigiu cu Sapard-ul nu s-a mai putut”, a declarat primarul Voica.

SPERANŢE

Conducerea primăriei din Săcelu spune că va încerca să prindă în bugetul de anul viitor nişte sume cu care să reabiliteze sediul pentru că este vorba de o clădire aflată în patrimoniul comunei a cărei valoare culturală este mai mare decât valoarea economică.

Vizualizări: 111

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: