Primarul Drăgoescu așteaptă și acum răspuns de la CEO

Primarul comunei Fărcășești, Constantin Drăgoescu, aşteaptă de luni bune un răspuns din partea CE Oltenia cu privire la clădirile pe care doreşte să le ia în administrare. Constantin Drăgoescu a solicitat aceste clădiri încă din luna aprilie companiei, însă nici în ziua de azi n-a primit un răspuns. „N-am mai discutat, am depus atunci cerere, așteptăm răspuns de la CEO. În luna aprilie am depus cerere, n-am primit răspuns, nici că s-a aprobat, nici că nu s-a aprobat. Sunt nemulțumit pentru că puteam să am un răspuns, să știu măcar ce fac”, a spus primarul Constantin Drăgoescu.

Clădirile cu pricina sunt într-o stare avansată de degradare şi primarul ar fi vrut să dea spaţiile unor investitori care să dezvolte în zonă o ciupercărie şi o fabrică de brichetare. Primarul nu-şi pierde speranţa, mai ales acum că a văzut că vecinul său, primarul din Rovinari, a preluat şi el terenurile de la CEO. „Aveam cereri de la investitori, dar asta e, mai aşteptăm. Cred că se va rezolva. Dacă domnul primar Filip a reuşit, sigur o să reuşim şi noi să preluăm acele clădiri, să atragem investitori, să creăm nişte locuri de muncă”, a declarat Constantin Drăgoescu, primarul din Fărcăşeşti.

Vizualizări: 2,096

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: