Prime pentru mineri și energeticieni

Angajații Complexului Energetic Oltenia vor primi, în această săptămână, primele de Ziua Meseriei, dar și lichidările pentru luna iunie. Asta s-a convenit marți, 14 iulie, în cadrul comisiei mixte sindicate-administrație.

Cei aproape 13.000 de salariați vor beneficia de tichete cadou de 1.300 de lei. Primele de Ziua Energeticianului (20 iulie) și Ziua Minerului (15 august) vor fi achitate în aceeași zi.
„Lichidările pentru luna iunie se virează pe data de 15 iulie 2020. Tichetele cadou de Ziua Energeticianului și Minerului, cei 1.300 lei, se încarcă pe data de 16 iulie 2020”, a anunțat Sindicatul Mine Energie Oltenia.

În plus, cardurile voucherelor de vacanță vor fi alimentate pe 22 și 23 iulie sau cel mai târziu pe data de 25 iulie, au mai precizat sindicaliștii.

Primele de Ziua Meseriei sunt acordate în baza contractului colectiv de muncă.

Vizualizări: 6,937

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: