Primele candidaturi pentru șefia MedservMin

Două candidaturi au fost depuse până acum la concursul pentru funcția de director executiv al societății MedservMin. Este vorba despre Eftimie Popescu și Ion Neamțu. Cei doi au participat și la prima selecție organizată pentru ocuparea acestui post.

Termenul limită pentru depunerea sau transmiterea dosarului de candidatură este 24 noiembrie, ora 15. Eftimie Popescu, consilier local ALDE la Bumbești Jiu, și-a depus din nou candidatura la acest concurs. La prima selecție organizată, Popescu a fost eliminat pentru că dosarul a fost incomplet. Acesta nu crede că acum va mai avea probleme din acest punct de vedere. „Mi-am depus candidatura pentru această selecție. Acum, în opinia mea, nu ar trebui să fie probleme în ceea ce privește dosarul de candidatură. Rămâne de văzut”, a declarat Eftimie Popescu.

La selecția organizată în septembrie, toți candidații au fost respinși la interviu, acesta fiind și motivul pentru care concursul a fost reluat. Este vorba de Marius Vlaicu, inginer în cadrul Direcţiei de Resurse Umane la CE Oltenia, Dan Viaşu, contabil şef la MedservMin, profesorul universitar Ion Neamţu de la Universitatea „Titu Maiorescu” şi Ion Cojocaru, consilier local ALDE la Motru.

Concursul a fost unul controversat, unii participanți spunând că interviul a fost, de fapt, probă scrisă. Și profesorul universitar Ion Neamțu și-a depus din nou candidatura. În schimb, Marius Vlaicu este indecis. „Nu m-am hotărât. Mai analizez. Este posibil să mă duc, este posibil să nu mă duc”, a spus Vlaicu. 

Mandatul noului conducător al societății prestatoare de servicii medicale pentru CE Oltenia va expira la data de 1 februarie 2020.

Vizualizări: 778

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: