Primele lucrări pe care să le faci în grădină în februarie!

Temperaturile cresc din luna februarie iar afară este mediul perfect pentru a începe lucrul pe terenul din grădină. După pauza binemeritată din timpul iernii a sosit momentul ca gospodarii să se întoarcă la uneltele de grădinărit.

Pentru un bun sezon agricol ar fi bine să pui totul la cale încă din luna februarie. În aproape toată țara, cea de-a doua lună a anului vine la pachet cu un climat potrivit pentru a demara operațiunile de plantare a răsadurilor sau de pregătire a grădinii.

Dacă zăpada și-a pierdut urma și solul nu mai este înghețat, atunci poți ieși la aer pentru a pune în ordine gospodăria ta. Practic, februarie nu mai este o lună de iarnă, ci este momentul în care primăvara face primii pași în grădina ta.

Plantează arbuști de pomi fructiferi, precum coacăzul sau agrișul, tunde arborele de soc, cumpără arbori noi și plantează-i cu încredere, efectuează văruirea corectă a pomilor fructiferi și poți face lucrări de tăiere la meri și la peri.

Asigură-te că ai totul gata pentru plantarea câtorva legume. Pentru asta, ai nevoie de o parcelă de pământ bine săpată, cu rânduri în care vei pune la un moment potrivit semințele sau răsadurile. După ce ai mărunțit și afânat solul, administrează-i o cantitate suficientă de compost natural.

Acum poți să cumperi arpagicul la un preț mai avantajos pentru a semăna ceapă și poți planta prazul și țelina.

Dacă ai respectat sfaturile experților grădinari despre cum să păstrezi bulbii de gladiolă, dalie și begonie pe timpul iernii, atunci află că a sosit timpul să îi scoți din nou în natură. Replantează bulbii de flori pe care i-ai adăpostit la interior în anotimpul rece. Tot acum este un moment propice pentru plantarea bulbilor de narcise, lalele și crini. Ai mare grijă ca solul să nu înghețe. În acest caz, protejează temeinic florile proaspăt răsădite.

Toaletează arborii care înfloresc devreme, precum magnoliul, viburnumul sau iasomia de iarnă și pregătește gardul viu.

Taie ramurile crescute în exces și curăță-l de eventuale crengi bolnave apoi dă-i forma care îți place mai mult.

Vizualizări: 17,267

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Gospodar:

Citește și: