Primele pedepse pentru cel mai mare furt de fier vechi de la CE Oltenia

Doi angajaţi ai Complexului Energetic Oltenia au fost condamnaţi cu suspendare în cazul furtului a zeci de tone de fier vechi dintr-o carieră minieră. Complicele Ştefan Fileaţă, cunoscut drept „agresorul de la Nana” a primit ieri de la Judecătoria Târgu Jiu pedeapsă cu executare. Cei trei vor despăgubi complexul cu contravaloarea deşeurilor feroase furate.

La termenul de ieri, cei trei trimiși în judecată au decis să nu mai facă potecă pe la instanță pentru că oricum finalul procesului le era previzibil și așa au decis să își recunoască faptele, magistrații condamnându-l pe Fileață la un an de închisoare pentru complicitate la delapidare. Bărbatul mai avea însă o condamnare cu suspendare de trei ani, decisă anul trecut de instanțele de judecată, prin sentința de miercuri Judecătoria Târgu Jiu contopind cele două pedepse în una de 4 ani, care este cu executare. La termenul de ieri Fileață a sperat că va fi lăsat în libertate dacă își recunoaște faptele, dar judecătorii au menținut arestul preventiv față de acesta, deși individul dorea arest la domiciliu.

Judecătorii au menținut și măsura controlului judiciar dispusă față de ceilalți doi inculpați, Marian Vătuiu și Dan Liviu Popescu, ambii fiind salariați ai Complexului Energetic Oltenia. Aceștia au fost condamnați, miercuri, la o pedeapsă de doi ani închisoare, executarea fiind înlocuită cu un termen de încercare de patru ani. Ambilor inculpați le-a fost scăzută din pedeapsa decisă de instanță perioada de arest preventiv dintre 19 și, respectiv, 29 ianuarie până pe 25 și, respectiv, 26 februarie, anul acesta. Cei doi au fost reținuți și arestați după ce polițiștii l-au depistat pe Popescu transportând împreună cu Ștefan Fileață câteva zeci de tone de fier vechi furate dintr-o subunitate a Complexului Energetic Oltenia.

Ulterior, anchetatorii au descoperit că furtul de fier vechi a fost posibil după ce Marian Vătuiu, șef în cadrul subunității respective, s-a implicat în a-i ajuta pe hoți să scoată mașinile încărcate cu fier vechi pe poarta subunității. Cei trei inculpați au fost obligați de instanță să despăgubească CE Oltenia cu suma de 36.447 lei, contravaloarea mărfii furate, sentința nefiind definitivă, putând fi contestată. Ștefan Fileață a fost arestat preventiv pe 19 ianuarie, el stând în spatele gratiilor până pe 14 martie, când judecătorii au dispus măsura controlului judiciar. În luna mai însă bărbatul, recidivist fiind, a agresat o femeie în timpul unei vizite electorale efectuate de Elena Udrea în comuna Nana din județul Călărași, încălcând astfel condițiile eliberării sale, de pe 14 mai fiind în arest preventiv în acest dosar.

Vizualizări: 174

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: