Taximetrist din Târgu Jiu, lovit de polițiști locali

Un scandal produs la sfârșitul săptămânii trecute în municipiu pune din nou sub semnul întrebării metodele cu care intervin oamenii legii atunci când încearcă, teoretic, să aplice chiar legea. Un taximetrist din oraș susține că a fost agresat de doi polițiști locali pe motiv că nu ar fi parcat corect. Agenții susțin însă și ei că ar fi fost înjurați și că taximetristul nu s-ar fi legitimat, ei nefăcând decât să-l imobilizeze pentru a-l identifica, scena fiind surprinsă însă de o cameră de supraveghere video.

Taximetristul Alin Marius Calotă spune că și-a găsit locul de parcare din zona Parcul Central ocupat de o altă mașină, care nici măcar nu era taximetru. În acele clipe un polițist local l-a văzut stând pe bulevard, motiv pentru care i-ar fi cerut să elibereze zona, discuțiile care au urmat degenerând și ajungând la un adevărat scandal cu îmbrânceli și certificate medico-legale.

„Eu nu am rămas acolo, am plecat pe bulevard în sus, dar m-am întors apoi ca să văd dacă locul s-a eliberat. Când am revenit a sărit la mine un polițist local, care mi-a pus mâinile în gât și a zis că de ce îl înjur. A venit în sprijinul lui și un alt coleg și amândoi mi-au adus cuvinte jignitoare. M-a luat cu mâna de față, a spus că își dă hainele jos și că mă calcă el în picioare pe mine, pe motiv că l-am înjurat. Eu i-am spus că nu l-am înjurat, că altfel îmi ceream scuze”, povestește taximetristul.

Martori

Întreaga scenă a fost surprinsă de o cameră de supraveghere video de la un magazin din zonă, dar a fost urmărită pe viu și de alți taximetriști aflați în parcare, inclusiv de unul în mașina căruia a fost împins Calotă. Bărbatul spune că s-a trezit dintr-o dată cu mașina că se zguduie și când s-a uitat în oglindă l-a văzut pe colegul său întins pe aripa din stânga spate și cu polițiștii locali lângă el, împingându-l. Un altul a sunat la 112 și a cerut ajutorul Poliției, dar de acolo, spune bărbatul, că ar fi fost întrebat cum poate gândi că „vine Poliția să ia măsuri împotriva Poliției?”. Ulterior, un echipaj a venit la fața locului, dar doar pentru a-i da taximetristului o amendă de 500 de lei pe motiv că ar fi apelat nejustificat numărul unic de urgențe 112.

Vrea anchetă

Taximetristul agresat și-a scos certificat medico-legal în care sunt consemnate leziunile pe care le are pe corp în urma altercației cu polițiștii locali. El spune că va depune plângere și va cere anchetarea celor doi, agenții, în schimb, raportându-le superiorilor că ei sunt victimele unei persoane care nu a dorit să se legitimeze. În astfel de situații legea le dă voie agenților să îl imobilizeze pe cel care refuză identificarea sa cu un act de identitate, Poliția Locală aplicându-i taximetristului o amendă, după cum a precizat purtătorul de cuvânt al instituției, Albert Zorzon. „Cetățeanul a refuzat legitimarea, după ce s-a încercat procedural identificarea acestuia. Ulterior, și cu ajutorul agenților Poliției Rutiere, s-a reușit identificarea cetățeanului, acesta fiind sancționat contravențional cu 500 de lei pentru injurii”, a precizat purtătorul de cuvânt.

Vizualizări: 152

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: