Profesorii gorjeni se pregătesc de grevă generală

Liderii dascălilor gorjeni au început să strângă semnături pentru declanşarea grevei generale din cauză că cele trei zile de grevă japoneză nu au avut rezultatele aşteptate. Pentru declanşarea unei greve generale trebuie să semneze jumătate plus 1 dintre profesori.

Profesorii gorjeni decid, în această săptămână, dacă va fi sau nu grevă generală în şcoli. În perioada 25- 29 noiembrie, sindicaliştii din învăţământ au declanşat un referendum general în şcolile din judeţ, invitând dascălii să-şi exprime părerea faţă de declanşarea unei greve generale, ca singură soluţie pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă sistemul de învăţământ.

În cazul în care jumătate plus unul dintre dascălii din ţară sunt de acord cu această măsură, sindicatele sunt pregătite să închidă porţile şcolilor, de luni, 9 decembrie, pe termen nelimitat. Opţiunile profesorilor din ţară vor fi centralizate în data de 4 decembrie. Dascălii intenţionează să suprapună greva generală cu perioada în care vor avea loc discuţiile pe tema bugetului din 2014.

Greva, înainte de adoptarea bugetului

Sindicaliştii sunt conştienţi că dacă bugetul va fi aprobat în forma propusă, nu vor mai avea la ce spera în anul care vine. „Am intrat în linie dreaptă cu pregătirile pentru greva generală. Ne-a cam ajuns cuţitul la os. Guvernanţii nu au făcut absolut nimic din ceea ce au promis în campanie. Salariile personalului din învăţământ sunt de mizerie. Dacă în această perioadă nu vom face nimic, nu avem la ce spera anul viitor. Nici măcar Legea Învăţământului nu a fost modificată”, a declarat Vasile Mija, liderul Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământ Gorj.

Dascălii cer 6% din PIB şi majorarea salariilor femeilor de serviciu. „Lista cu revendicările prevede la sfârşit că pe perioada grevei drepturile salariale sunt suspendate. Noi avem 2000 de membri de sindicat, sper să am tot atâtea semnături. Nu trebuie neapărat ca acestea să fie pentru grevă, fiecare va semna ori cu da, ori cu nu, dar să fie semnate într-un fel ca să fie recensământul valabil. Noi săptămâna viitoare, în 4, trebuie să le ducem în capitală. Ministerul Finanţelor Publice ne spune că până în 2017 va creşte salariul cu 11% în contextul în care noi suntem acum cu 15% sub 2009. Acum se discută bugetul, dacă facem ceva înaintea semnării, are rost, dacă nu va deveni lege şi nu se mai poate modifica nimic”, a spus Florinela Ponta, preşedintele Sindicatului Liber din Învăţământ (SLI) Târgu Jiu. 

Şase mii de gorjeni, în sistemul de învăţământ

La nivelul judeţului, în sistem sunt încadraţi aproximativ 5000 de dascăli. Acestora li se adaugă alte 1000 de persoane, personal didactic auxiliar şi personal nedidactic. 

Guvernul a negociat cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) pentru anul viitor o majorare salarială cuprinsă între 3-4% pentru profesorii debutanţi. Acest lucru nemulţumeşte profesorii cu vechime în câmpul muncii care vor ajunge să câştige mai puţin decât debutanţii. “S-a obţinut promisiunea pentru profesorii debutanţi, numai că, aşa cum se fac foarte multe lucruri la noi, se priveşte un drum foarte îngust. Dacă ei măresc cu 10% la profesorii debutanţi, pentru că grila noastră are trepte foarte mici, vor trece peste profesorii cu 10-15 ani vechime. Nu e corect, noi vrem să aibă debutanţii salarii mari ca să fie atractiv învăţământul, dar nu e corect în primii 2-3 ani de învăţământ să ai cât unul cu 10 ani”, a mai spus Florinela Ponta.

Sindicaliştii mai spun că se aşteptau la o mai bună colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj.  

REVENDICĂRI

Principalele revendicări ale cadrelor didactice sunt: majorarea salariilor, decontarea cheltuielilor cu naveta, reintroducerea ajutorului de 100 de euro/an pentru cărţi, depolitizarea învăţământului şi regândirea programelor şcolare.

Vizualizări: 147

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: