Profesorii şi directorii de şcoli, evaluaţi de Inspectorat

Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Gorj a demarat procesul de evaluarea a cadrelor didactice din judeţ. Este vorba de evaluarea anuală a tuturor profesorilor şi directorilor din instituţiile de învăţământ din Gorj, evaluare care se notează cu calificative.

Reprezentanţii ISJ Gorj spun că în primă fază toate cadrele didactice îşi fac o autoevaluare şi abia apoi vor fi notaţi de către comisia din cadrul inspectoratului. ”În fiecare an activitatea cadrelor didactice este evaluată de către directorii instituţiilor la care predau o disciplină, directorii sunt evaluaţi de către Inspectoratul Şcolar Judeţean, iar inspectorul general şi adjunct sunt evaluaţi de Ministerul Educaţiei. Evaluarea se punctează cu calificative, acestea fiind extrem de importante pentru cariera unui cadru didactic”, a spus Georgeta Popescu, purtătorul de cuvânt al ISJ Gorj.

Dacă un profesor sau director de școală nu obține calificativul foarte bine, acesta nu se poate înscrie la gradele din învățământ, la funcții de conducere, la obținerea gradațiilor de merit. Calificativele sunt extrem de importante atunci când au loc restrângeri de activitate în învăţământ. Directorii unităţilor şcolare din Gorj nu se tem de această evaluare, declarând că sunt foarte rare cazurile în care un cadru didactic nu obţine calificativul foarte bine. ”Aceasta este prima evaluare în calitate de director, dar vreau să vă spun că eu mi-am făcut treaba ca director, consider că am avut un an bun, am muncit şi consider că ISJ îmi va acorda calificativul foarte bine”, a spus Vasile Spiridon, directorul Liceului Tehnologic din Bustuchin.

Unul din directorii care a obţinut timp de 14 ani calificativul foarte bine la evaluare este Petre Ciungu, directorul Colegiului Economic ”Virgil Madgearu” din Târgu Jiu. Acesta a spus că nici anul acesta nu va face excepţie. ”Lăsând modestia la o parte, consider că şi anul acesta activitatea mea a fost una foarte bună, mai ales că am câştigat pentru a treia oară titlul de ”Școală Europeană”, doar opt şcoli din România au acest titlu pentru a treia oară, am organizat olimpiada națională de științe economice la noi în colegiu, cazuri de abateri grave nu am avut nici la profesori, nici la elevi, deci eu cred că tot punctaj maxim o să obțin”, a spus Petre Ciungu, directorul Colegiului Economic ”Virgil Madgearu.

În județul Gorj sunt aproape 4.000 de cadre didactice ce vor fi evaluate anul acesta, procesul finalizându-se în luna august a acestui an.

Vizualizări: 280

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: