Profitul Artego a scăzut drastic

Profit mult mai mic înregistrat de Fabrica de cauciuc Artego Târgu Jiu, pe primele 3 luni ale anului. În continuare, veniturile Artego provin în mare parte din export.

Veniturile din exploatare au fost de 37 de milioane de lei, cu 8% mai mici decât în perioada similară de anul trecut, iar profitul net s-a micșorat cu mai mult de două treimi.
Compania Artego Târgu Jiu a obținut pe primele trei luni un rezultat din exploatare de 1,43 milioane de lei, cu 56,13% mai mic decât cel de 3,26 milioane de lei din aceeași perioadă a anului 2015, scrie profit.ro. Acesta a survenit în contextul obținerii unor venituri din exploatare de 37,49 milioane de lei, în scădere cu 8,04% față de 40,77 milioane de lei, în timp ce cheltuielile au ajuns la 36,06 milioane de lei, de la 37,50 milioane de lei.
Aproximativ o treime din veniturile companiei provine din exporturi. Acestea însumează 3,51 milioane de euro, realizate în 20 de țări, dintre care cele mai mari, de câte peste 700.000 de euro, au fost în Germania și Marea Britanie. Profitul net a suferit, însă, o reducere drastică la aproximativ 725.000 de lei, de la 2,32 milioane de lei.
De asemenea, compania și-a redus datoriile curente totale de la 76 de milioane de lei la 67 de milioane de lei, dar au crescut împrumuturile pe termen scurt de ls 44 de milioane la 50 de milioane de lei.

Vizualizări: 952

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: