Proiectele pentru restaurante se depun pe Măsura 313

Gorjenii care doresc să investească în construirea unui restaurant şi să obţină fonduri nerambursabile pentru acest lucru trebuie să ştie că au intervenit nişte schimbări în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR). Mai exact, Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) va acorda, începând cu 1 iulie 2010, fonduri nerambursabile pentru construirea, modernizarea şi dotarea unor categorii de restaurante care să funcţioneze doar în cadrul structurilor de primire turistice finanţate prin proiecte aferente Măsurii 313 „Încurajarea activităţilor turistice”. Cosmin Mazilu, directorul coordonator al Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (OJPDRP) Gorj,  spune că astfel nu se vor mai putea construi localuri separat: „Rămâne de văzut în ce condiţii se va desfăşura noua sesiune de proiecte care va începe de la 1 iulie. Până acum gorjenii s-au arătat interesaţi de acest tip de investiţii şi chiar am avut un proiect selectat pentru construirea unui restaurant în ultima sesiune. Ca o noutate, restaurantele se vor construi în limita locurilor de cazare existente în cadrul unei pensiuni”. Până la data de 7 iunie 2010 investiţiile pentru anumite restaurante făceau parte din aria de finanţare a Măsurii 312Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de micro-întreprinderi”. Mazilu mai precizează că proiectele depuse în sesiunile anterioare pentru Măsurile 312 si 313 nu vor în niciun fel afectate: „Nu există nicio problemă pentru proiectele depuse anterior. Pur şi simplu, în Anexa nr. 2 Lista codurilor CAEN aferente activităţilor care sunt eligibile la finanţare în cadrul Măsurii 313, secţiunea I–Hoteluri si restaurante, se introduce o nouă diviziune, Diviziunea 56 – Restaurante si alte activităţi de servicii de alimentaţie”. Eligibile pentru finanţare vor fi restaurantele specializate (de tip familial/pensiune), cele cu specific (crama, cu specific local) sau grădinile de vară.

Vizualizări: 108

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: