„Promovarea culturii, lipsită de egoism şi culoare politică...”

Deşi oamenii politici se înscriu în categoria celor mai rari susţinători ai manifestărilor de cultură şi artă, deputaţii de Gorj Cosmin Popescu şi Severus Militaru au dovedit recent că între priorităţile clasei politice actuale se află cu siguranţă şi promovarea culturii româneşti. Aflat în impas financiar, Festivalul internaţional de literatură Tudor Arghezi, care onorează judeţul Gorj în fiecare primăvară, a primit sprijinul necondiţionat al celor doi tineri politicieni, care văd în evenimentele culturale de asemenea amploare drept „cea mai bună formă de promovare a valorilor acestei ţări şi a potenţialului său turistic”. 
Evenimentul, desfăşurat sub directa îndrumare a Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, în 23 şi 24 mai, a avut parte în acest an de prezenţe internaţionale remarcabile, personalităţi de cultură şi artă care au venit să cinstească memoria poetului naţional Tudor Arghezi, „la el acasă”. Academicianul Adam Puslojici, poet misionar şi marele prieten al ctitorului celor „11 elegii”, pictorul şi cântăreţul Dragoliub Firulovici, îndrăgostit irevocabil de cultura română şi oamenii săi, dramaturgul Achille Roselletti, director al teatrului Riuniti din Italia, căruia teatrul Elvira Godeanu i-a pus în scenă mai multe piese, s-au aflat la Tg.Jiu şi Tg.Cărbuneşti, într-un regal artistic neregizat, dar care-ţi tăia răsuflarea. Alături de ei au desăvârşit ceremoniile festivalului din Gorj Felipe Ferré, celebru artist fotograf din Franţa, plasticianul Raul Cortes din Columbia şi Louis Guermond, francezul stabilit la Sibiu, recunoscut pentru răsturnarea perspectivei istorice a fotografiei de la color la alb-negru şi promotor neobosit al operei brâncuşiene. Absentul, motivat de altfel, al evenimentului cultural a fost scriitorul nominalizat la Premiul Nobel, Fernando Arrabal, ale cărui probleme de sănătate l-au împiedicat să ajungă în Gorj, dar care a promis că se va revanşa cât de curând va putea zbura către România. 

Cosmin Popescu şi Severus Militaru, distinşi pentru sprijinul necondiţionat

În cadrul festivalului, Premiul Omnia pentru întreaga activitate a fost decernat de Uniunea Scriitorilor românului Ilie Constantin, poet, prozator şi traducător de mare rafinament a numeroşi scriitori italieni, şi, în lipsă, prestigiosului Fernando Arrabal, cei doi laureaţi primind şi titlul de cetăţeni de onoare ai oraşului Tg.Cărbuneşti. Au fost retipărite vestitele „Bilete de papagal”, s-au lansat cărţi, au fost vizitate repere importante ale Gorjului. Într-un cuvânt, a fost distinsă promovarea operei argheziene, au fost premiate debuturile artistice şi talentul elevilor din colegiile gorjene, a fost descoperită splendoarea locurilor şi tradiţiilor care ne fac cinste, pentru care puţini fac eforturi în a le face cunoscute lumii. 
Prezent la manifestările de la Tg.Cărbuneşti, deputatul de Gorj, Severus Militaru a fost impresionat de numărul mare de tineri care au venit, fară arcan ca în alte vremuri, să o asculte pe Mitzura Arghezi, fiica poetului şi pe ceilalţi scriitori şi critici români, a căror operă a fost celebrată cu această ocazie. „Ceea ce aţi făcut dumneavoastră astăzi, aici, adunând oameni de cultură şi artă din toată lumea – s-a adresat directorului Ion Cepoi parlamentarul de Gorj – înseamnă mai mult decât fac uneori diplomaţiile noastre pentru România. Mă bucur că am putut sprijini o manifestare culturală de acest nivel şi cred că promovarea culturii şi tradiţiilor trebuie să fie lipsită de egoism şi culoare politică”. 
 Cei doi deputaţi PD L, care au făcut posibilă această manifestare de cultură, au primit din partea organizatorului principal distincţii pentru sprijinul necondiţionat, notă discordantă făcând doar prefectul judeţului. Florescu nu a lăsat deoparte ostilităţile pe care le dă culoarea politică în alianţa din Gorj, retrăgându-se cu tact înainte de a trebui să asiste la decernarea celor două diplome simbolice tinerilor parlamentari de Gorj. O mai veche vorbă spune că „ cine nu are un batrân, să-l cumpere!”. De data aceasta, cei doi tineri oameni politici au dovedit mai multă înţelepciune decât „greii”, mai numeroşi la ani, din Consiliul Judeţean, Local sau Prefectura Gorj, pe care apartenenţa politică, chiar dacă a tăiat din fondurile alocate culturii, nu-i scuteşte de bunul simţ.  

Artişti... în carieră!

Felipe Ferré, artistul fotograf care, după ce a străbătut trei continente în căutarea frumosului, s-a dedicat reprezentării arhitecturii moderne, devenindu-şi editor în ideea de a se elibera de restricţiile genului, alături de Raul Cortes, un scuptor ale cărui lucrări sunt scump apreciate pe piaţa artei şi amicul nostru francez, Louis Guermond, graţie căruia Brâncuşi a fost de multe ori prezentat lumii, au fost invitaţi de deputatul Severus Militaru să descopere solemnitatea unei cariere de extracţie a lignitului, fiind aleasă, fireşte, cariera de suflet a politicianului, Roşiuţa. Ancoraţi în realităţile contemporane ale lumii, artiştii au fost plăcut surprinşi de faptul că statul român încă deţine exploatarea lignitului şi producţia de energie, considerând că „ a învăţat din greşelile altor state, care au vândut această industrie strategică, acceptând dispariţia locurilor de muncă şi riscul de a fi la mâna altor producători, mai ales în vremuri de criză.” Au fost, de asemenea, uimiţi de seriozitatea excavatoarelor, care, deşi imense şi foarte aproape de oameni, lasă părerea că protejează.  
Parlamentarul de Gorj a avut iniţiativa realizării unui edificiu – monument al minerilor, pe care l-a mai propus şi acum câţiva ani administraţiei locale din Motru. Pentru înfăptuirea acestuia, maestrul Raul Cortes va rămâne câteva săptămâni în judeţul Gorj, în aşa fel încât la începutul lunii iulie oraşul Motru, venit pe lume datorită exploatării miniere pentru mineri, va dispune de emblema care-i lipsea. 


Vizualizări: 115

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: