Prostul nu e prost destul dacă nu e şi fudul!

După ce s-a mezaliat public cu Voiculescu, Antonescu nu s-a ruşinat cum credeam că o face măcar în sinea lui şi a ieşit public să ne spună că ce am văzut şi auzit cu toţii e nimic pe lângă ce a făcut de fapt. Omul, senin şi optimist ne-a anunţat că în contractul cu Voiculescu sunt stipulate prevederi clare ce-i conferă partenerului său dreptul la 17 parlamentari după alegerile din 2012 .Adică i-a pus pe masă Voiculescului posibilitatea ca pe listele PNL, pe locuri eligibile, să candideze şi să câştige 10 deputaţi şi 7 senatori ai Partidului Conservator, lucru care-i va conferi motanului posibilitatea de a avea propriul grup parlamentar adică de a avea în sfârşit un partid. Dacă motanul a reuşit să-i prostească pe liberali în asemenea hal, să pornească de la 1,5% la alegerile precedente şi să ajungă la un procent pe care doar îl visa, atunci jos pălăria pentru Voiculescu. A închiriat Antenele, dar a câştigat un partid care la 17 parlamentari ar putea să joace rolul UDMR-ului de acum! Asta da lovitură pentru conservatori, dar mă întreb în locul lui Antonescu, că el nu mai vrea să se întrebe, câţi dintre liberali vor pune ştampila pe sigla partidului ştiind că de fapt votează cei 17 conservatori ai lui Voiculescu-! Cu alte cuvinte, Voiculescu vrea să-şi formeze un partid parlamentar fără să treacă prin votul electoratului ci pe uşa din dos iar Antonescu, marele democrat, cinstit şi moral al opoziţiei nu numai că-i acceptă acest lucru dar îl şi încurajează. Mai mult, liderul liberal a dezvăluit că este posibil ca pentru funcţia de preşedinte al ţării la alegeri să nu candideze nici el şi nici Ponta, ci cu totul altă persoană. Aş zice eu că….Voiculescu ar fi nimerit că tot se străduiesc să-i facă partid. La listele comune ale liberalilor şi conservatorilor a sărit repede şi Ponta care a afirmat că: „…daca va exista o înţelegere în legătură cu acţiunile comune, PSD crede ca putem avea liste comune”. Adică PNL, PC şi PSD vor intra în alegerile din 2012 cu liste comune şi-şi vor împărţi colegiile funcţie de cum s-au înţeles. Asta ar veni cam aşa: dacă într-un colegiu candidează un liberal, un social-democrat, un conservator şi un democrat-liberal, primii trei vor tăbărî pe ultimul ca să-l scoată din joc după care îi vor face temenele conservatorului până când vor marca 17 parlamentari, câţi a cerut Voiculescu. Să te ţii circ! Mai ales că alianţa asta care nu are în comun decât ura faţă de Băsescu are toate şansele să se destrame chiar în timpul alegerilor pentru că, vorba liberalului Ghişe candidaţii au cheltuieli mari care nu se justifică în cazul unei candidaturi pe mână moartă Niciunul dintre protagoniştii alianţei de acum şi a celei preconizate în care mai devreme sau mai târziu va intra şi PSD nu are nici un program electoral care să dea pe spate electoratul ci au în comun ura viscerală pentru preşedintele Băsescu. De doi ani de zile, în loc să gândească la ceva constructiv ne-au omorât cu obsesia pentru schimbarea lui Băsescu. După cum merg lucrurile îi bănuiesc că de fapt ei lucrează pentru Băsescu pentru că liberalilor n-ar fi putut niciodată Băsescu să le facă un rău atât de mare cum şi l-au făcut ei înşişi prin cârdăşia cu Voiculescu. Aş vrea să-i aud măcar o dată vorbind despre ce vor face după ce-l vor da jos pe Băsescu! Am vaga bănuială că habar nu au. Acum după ce au intrat şi Antonescu şi Ponta pe mâna motanului Felix opoziţiei i se va spăla creierul cu celebra sintagmă: ”Jos Băsescu”.

Vizualizări: 99

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: