Protest anemic împotriva scumpirii apei și canalizării

Vestea că facturile la apă și canal vor crește în municipiul Târgu Jiu i-a revoltat pe cetățeni. Începând de anul viitor, oamenii vor scoate din buzunare cu 30% mai mult pentru apă și cu 10% pentru canalizare. Oamenii s-au revoltat pe paginile de socializare, dar la protestul care a avut loc miercuri dimineața în Piața Prefecturii au fost doar câteva persoane.

ADIA a decis pe 8 decembrie 2020 care vor fi noile tarife. Astfel, prețul pentru apa potabilă va fi de 2,69 lei/mc plus TVA, iar tariful la canalizare de 2,88 lei/mc, fără TVA. Anul viitor, prețul la apă va fi majorat cu 30%, fiind apoi prevăzute alte majorări anuale până în 2026. Și pentru canalizare vor fi măriri uriașe.

În urma acestei decizii, câțiva administratori ai unor asociații de locatari au ieșit în stradă să își exprime nemulțumirea. ”Reprezint două asociații de locatari și sunt nemulțumit cu ce se va întâmpla în viitorul apropiat. Noi plătim apă de apă, oricum era destul de scumpă. Vom face tot ce ține de noi să nu fie majorate, am încercat să ieșim și în stradă. Sperăm să se alăture și alți colegi (...) Acești oameni de la Aparegio vor să scumpească facturile, tocmai pentru a acoperi salariile lor. Au un venit decent, iar noi abia mai putem plăti datoriile față de ei. Nu mi se pare normal ce se întâmplă”, au spus câțiva târgujieni.

Coordonatorul ADN Gorj, Nicolae Ivăniși, a fost alături de protestatari. Acesta spune că nu este normal ce se întâmplă, iar cetățenii să suporte costuri uriașe. ”Am văzut că s-a organizat un protest întemeiat. Motivul îl știm cu toții. S-a scumpit apa cu 30% de anul viitor, canalizarea la fel. Nu mai spun despre calitatea apei care este una foarte proastă, sunt cartiere care suferă din cauza asta. Mi se pare de toată jena”, a spus Ivăniși. 

Nicolae Ivăniși a criticat nu doar tarifele, ci și calitatea serviciilor, care lasă de dorit: "Aparegio funcționează cu un personal care ascute creioane, așa cum zic eu, fiind și condusă foarte prost. Facturile au fost majorate la început de an. Ar trebui sa fie oameni pe criterii de performanță, nu politice. Vor continua protestele. A fost o oră mult prea matinală, dar vom face ceva mai organizat, ca oamenii să poată veni".

Vizualizări: 1,454

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: