Prunariu vrea înapoi spaţiile demolate de la Hotel Sport

Directorul CS Pandurii, Mihai Prunariu, a anunțat miercuri că va acționa în justiție direcțiile din cadrul Primăriei Târgu Jiu care nu respectă protocoalele semnate cu clubul. Pe lângă procesul cu Direcția Publică de Venituri, șeful de la Pandurii a mai anunțat un viitor proces cu Primăria Târgu Jiu, pentru spațiile demolate de la Stadionul Municipal.

CS Pandurii deținea la Stadionul Municipal, în vechea construcție, mai multe spații care făceau parte de fapt din structura stadionului, dar erau în proprietatea clubului. Împărțirea spațiilor în acest mod s-a făcut atunci când CS Pandurii a renunțat la vechiul stadion și l-a predat către primărie, la fel cum a predat și Sala Sporturilor, și o parte din spațiile de la parterul Hotel Sport, spații care au revenit ulterior clubului Pandurii Lignitul Târgu Jiu, printr-un contract de comodat.  

Pentru a se putea construi noul stadion a fost necesară demolarea acestora, fiind vorba de mai multe spații precum recepția Hotelului Sport, bucătăria clubului, centrala termică, spălătoria, o sală de conferințe, o sală de gimnastică pentru sportivi, vestiarele atleților și o serie de birouri ale clubului. În consecinţă, CS Pandurii a predat aceste spaţii Primăriei Târgu Jiu, care la rândul său le-a predat către CNI, ca să se poată construi noul stadion. S-a ajuns la această situaţie bizară pentru că, atunci când s-a construit vechiul stadion, Hotelul Sport era parte a construcţiei, fiind practic o singură construcţie, dar când CS Pandurii a renunţat la stadion nu a renunţat la toate spaţiile incluse în structura acestuia. Aşa s-a ajuns ca CS Pandurii să deţină spaţii în stadion, spaţii pe care în mod normal acum le revendică.

Acum, pe locul acestora, în spatele Hotelului Sport, este un perete al stadionului care delimitează noua construcție de Hotelul Sport. Spațiile respective teoretic există sub tribuna a doua a stadionului, dar acolo nu s-a mai construit nimic, fiind doar o hală cu înălțime de trei etaje.

Directorul Mihai Prunariu dorește ca clubul să primească înapoi spațiile și amenință autoritățile locale cu încă un proces dacă, după finalizarea lucrărilor la stadionul municipal, CS Pandurii nu va intra în posesia spațiilor deținute înaintea demolării stadionului: „În ceea ce priveşte modernizarea stadionului, acolo situaţia este mult mai complicată pentru că există la fel o Hotărâre de Guvern, iar stadionul se va termina în curând şi noi nu ne vom muta acolo. Probabil îi vom da în judecată pentru daune interese pentru perioada în care stadionul va funcţiona, iar noi nu ne vom putea muta înapoi în Hotel Sport şi nu vom putea beneficia de veniturile proprii pe care le realizam acolo. Dacă nu ne dau spaţiile înapoi aşa cum au fost înseamnă că e rea credinţă şi rea voinţă şi exact asta vreau să demonstrez, că e rea voinţă” .

Hotelul Sport a fost şi acesta modernizat în ultima perioadă, iar acum lucrările s-au finalizat dar fără a mai include în construcţie vechiile spaţii la care CS Pandurii nu a mai avut acces pe perioada construirii stadionului. Interesant e faptul că s-a finalizat construirea stadionului de aproximativ trei ani şi se ştia încă de atunci că spaţiile demolate nu au mai fost refăcute.

Vizualizări: 455

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: