PSD a ales învăţământul şi agricultura, PDL finanţele şi sănătatea

Conducerile locale ale PDL şi PSD au decis încă de duminică seara care vor fi instituţiile publice pentru care îşi vor asuma desemnarea unor noi conduceri sau menţinerea celoc actuale. Împărţirea s-a făcut pe aceleaşi criterii care au stat la baza împărţirii ministerelor la Bucureşti. Şi la Gorj, PSD a avut prima opţiune, apoi PDL a ales două instituţii, a continuat PSD cu două şi tot aşa, până la epuizarea celor 40 de instituţii din listă. Nu au fost adjudecate politic instituţii precum Poliţia, Jandarmeria sau Centrul Miliar.

Prima opţiune a PSD a fost Inspectoratul Şcolar Judeţean, pentru conducerea căruia se vehiculează nume va Nicolae Mergea, Vasile Antonie sau Gheorghe Nichifor. Actualul inspector şcolar Dorin Taşcău ar fi încercat o reapropiere de PSD, partid pe care l-a părăsit acum câteva luni, dar nu a primit semnale încurajatoare din partea preşedintelui Florin Cârciumaru.

Revenind la împărţirea instituţiilor publice, după ce PSD a solicitat Inspectoratul Şcolar, a fost rândul PDL să adjudece două instituţii. Delegaţia PDL a ales Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Garda Financiară.

Pasul următor a fost făcut de PSD, care a ales, destul de surprinzător, Direcţia Silvică şi Direcţia Sanitar Veterinară. A continua PDL, care a solicitat Casa Asigurărilor de Sănătate şi Spitalul Judeţean. Şi procedura a continuat, până la epuizarea celor 40 de instituţii publice din listă.

Una peste alta, PSD a optat pentru ambele instituţii legate de învăţământ, şi anume ISJ şi Casa Corpului Didactic, dar şi pentru cele două instituţii de mediu: Agenţia de Protecţie a Mediului şi Garda de Mediu. PSD a adjudecat şi aproape tot ce ţine de Ministerul Agriculturii, condus aşa cum se ştie de socrul deputatului de Gorj Victor Ponta: Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricutură, Direcţia Agricolă, Oficiul de Consultanţă Agricolă, Direcţia Sanitar Veterinară. Printre alte instituţii care vor fi coordonate de PSD se numără Autoritatea de Sănătate Publică, Direcţia Vămilor, Direcţia Muncii şi Solidarităţii Sociale, Direcţia Apele Române.

În schimb, PDL a luat cam tot ce ţine de sănătate, cu excepţia ASP, şi anume Casa de Asigurări, Spitalul Judeţean, Serviciul de Ambuanţă. De asemenea, democrat-liberalii vor coordona cele mai multe instituţii din subordinea Miniterului Muncii, precum AJOFM, ITM dar şi mai nou înfiinţata Agenţie de Plăţi. Printre ale instituţii ce vor fi coordonate de PDL sunt Oficiul de Protecţie a Consumatorilor, Oficiul de Cadastru, Direcţia Judeţeană pentru Tineret.

Vizualizări: 100

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: