PSD, „ajutat” de Paliţă să aibă vice la Arcani

Social-democraţii au mari şanse de a avea în curând un viceprimar în comuna de pe malul Jaleşului, după ce partidul lui Gigi Becali i-a ajutat indirect pentru a avea majoritatea în Consiliul Local. De acum încolo consilierii PSD pot să voteze cam ce doresc ei pentru că restul voturilor vor conta de la „puţin” spre „deloc”, în condiţiile în care comuna este condusă de un primar PNG.

Alegerile locale din 2008 s-au încheiat la Arcani după trei tururi de scrutin, pentru cine îşi mai aminteşte, după ce actualul primar Vasile Popescu, PNG, a obţinut în turul doi acelaşi număr cu fostul primar Daniel Drumen, PSD. Primul a câştigat bătălia de atunci, iar celălalt a rămas consilier local, în contextul de acum el având mari şanse de a deveni viceprimar, funcţie în care s-a aflat şi Popescu în perioada mandatului său.

Toate aceste lucruri sunt posibile după ce PNG Gorj a retras sprijinul întregii liste de consilieri locali din Arcani, ocazie cu care toţi cei 12 candidaţi din 2008 au fost daţi afară din partid. Preşedintele interimar al filialei, Ion Paliţă, spune că decizia a luat-o împreună cu conducerea interimară a organizaţiei, după ce de la nivel central a primit susţinere pentru o astfel de hotărâre.

Paliţă a fost la Palat la Becali

Chiar Gigi Becali s-a supărat pe colegii lui de partid din Arcani după ce la prezidenţialele de anul trecut cei 12 excluşi de acum ar fi obţinut doar 11 voturi pentru el. În plus, în ultima vreme, între primarul localităţii şi Paliţă au apărut o serie de neînţelegeri, în special legate de cotizaţii, liderul interimar al filialei având probleme şi în celelalte localităţi în care primarii sunt din partea PNG, el spunând că excluderile nu s-au făcut doar la Arcani, aici fiind doar cele mai numeroase.

„Vineri am fost la Bucureşti, la Palat şi am informat conducerea centrală cu privire la măsurile pe care le-am luat. Domnul primar de la Arcani şi consilierii au spus că nu partidul l-a făcut primar sau, respectiv, consilieri, în condiţiile în care eu am fost din casă în casă ca să împart la sute de oameni mesajul lui Gigi Becali de susţinere a domnului Popescu. Ce bătălia a mai fost acolo, iar acum ei vin şi spun vorbe urâte. Sunt 12 persoane excluse din partid, toată lista, de fapt, asta şi pentru că la prezidenţiale au reuşit să obţină 11 voturi. Dacă ar fi fost independenţi ar fi fost într-o altă situaţie, dar aşa pot să remarce şi dumnealor dacă partidul i-a făcut sau nu consilieri. Şi la Brăneşti avem o excludere, dar şi la Dragoteşti, unde i-am schimbat pe cei patru consilieri de până acum cu următorii de pe lista de la alegerile din 2008”, spune Paliţă.

Neînţelegeri financiare

Noul tărăboi din PNG, partid care aproape că nu mai există prin Gorj, despre un sediu la Târgu Jiu nefiind vorba de mai bine de un an, se produce pe fondul discuţiilor despre cotizaţiile pe care aleşii locali trebuiau să le achite la organizaţie. Primarii au de dat lunar 50 de lei, viceprimarii 40 de lei, consilierii 25 de lei, iar membrii simpli doar un leu, Paliţă susţinând că aleşii PNG au uitat de aceşti bani, bani pe care filiala se baza pentru a-şi desfăşura activitatea.

„În campania pentru prezidenţiale domnul preşedinte Becali nu a dat un leu, iar noi a trebuit să ne descurcăm atunci pe cont propriu. Ne-a şi spus că nu va mai finanţa partidul, după ce ani de zile doar dumnealui a suportat cheltuielile în teritoriu, reuşind să obţină primari, viceprimari şi consilieri care acum nu îşi achită cotizaţiile. Noi nu am primit un leu de la Bucureşti, iar domnul Vasile Popescu şi consilierii de la Arcani nu au plătit nici ei nici un leu din cotizaţii. Acum le-am retras sprijinul politic tuturor celor de pe lista noastră de consilieri, iar în locul celor doi consilieri ai noştri probabil la Arcani va veni un consilier de la PNL şi altul de la PSD. Dacă e aşa, cei de la PSD vor avea 5 consilieri din 9. Ce să-i fac eu domnului primar Popescu- Îmi pare rău că s-a ajuns aici, dar omul acesta n-a vrut să înţeleagă cum stau lucrurile”, spune Paliţă, edilul din Arcani neputând fi contactat ieri pentru un punct de vedere.

Galerie foto


Vizualizări: 140

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: