Morega şi-a făcut cavou la Padeş

Fostul sef al liberalilor din Gorj, actual independent, Dan Ilie Morega, se gândeşte şi la viaţa de dincolo. Acesta şi-a făcut un cavou în cimitirul din comuna sa natală, Padeş. Ideea morţii nu-l sperie pe Morega, care susţine că e bine ca din când în când să ne mai gândim şi la cele sufleteşti.

Într-un cimitir plin de morminte acoperite de buruieni, uitate de urmaşii răposaţilor, cavoul independentului Dan Ilie Morega arată ca un monument. Cavoul este aproape gata, însă acest lucru nu-l sperie pe Morega. „De ce să mă sperie- Este un lucru absolut normal. Fiecare dintre noi ducem o viaţă pe pământ, dar niciodată nu trebuie să uităm că vom pleca de aici şi trebuie să ne îngrijim şi de viaţa de dincolo. Nu ştim când va fi să fie, poate azi, poate mâine sau peste cinci ani, dar dacă noi nu avem grijă de noi şi pentru moarte, cine să aibă-”, susţine senin Morega.

Deşi Morega a intervenit pentru a obţine fonduri în valoare de peste un miliard de lei vechi în vederea reabilitării picturii interioare a bisericii din Padeş, unde tronează o pictură murală cu înfăţişarea sa, spune că nu vrea să-şi construiască cavoul în pronaos. Se mulţumeşte să-şi doarmă somnul de veci în cimitirul din Padeş, alături de  consătenii săi. „Eu nu sunt ca alţi ctitori ai bisericii să cer să mi se facă cavoul în pronaos, la intrare în biserică, aşa cum au majoritatea ctitorilor în baza cutumelor ortodoxismului nu în baza cutumelor şi legii lui Morega”, mai spune acesta.

Chiar dacă şi-a făcut deja cavoul, Dan Ilie Morega, nu se gândeşte incă la moarte. Acesta susţine că mai are multe lucruri de făcut pentru oamenii pe care-i reprezintă în Camera Deputaţilor.

Vizualizări: 141

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: