PSD Gorj susţine că deconcentratele merg strună

Nu-şi vorbesc de săptămâni întregi, dar au pretenţia că ar trebui să guverneze judeţul împreună, se atacă pe unde apucă şi par să se pregătească fiecare pe cont propriu pentru campania electorală. Pe acest fundal, vine acum PSD Gorj şi apreciază că instituţiile publice din judeţ funcţionează mai bine ca niciodată, filiala considerând că poate chiar că nu se impun schimbări de şefi la nivelul acestora. 

Filiala Gorj a Partidului Social Democrat a dat publicităţii ieri după-amiază un comunicat de presă în care neagă un eventual blocaj în funcţionarea instituţiilor deconcentrate, considerând că invocarea unei astfel de situaţii de către lideri locali ai PDL este menită doar "o găselniţă de moment", menită să-i determine pe social-democraţi să se aşeze la masa negocierilor. "Referitor la instituţiile deconcentrate, informăm opinia publică, că blocajul adus în prim plan de către unii lideri locali ai P.D.-L. este doar o găselniţă de moment prin care încearcă să denigreze membrii Biroului Executiv al P.S.D. Gorj în speranţa că îi vor determina să adopte o hotărâre prin care să mandateze conducerea social-democrată să se aşeze la masa negocierilor. În realitate acest blocaj este inexistent, toate instituţiile deconcentrate funcţionează în aceeaşi parametri ca şi în ultimii patru ani, poate chiar mai bine, iar eventualele sincope nu au nicio legătură cu hotărârea conducerii Partidului Social Democrat de a-şi respecta promisiunile electorale şi de a respecta legitimitatea cu care a fost învestit partidul la Gorj de către cei aproape 50 % dintre alegători", se arată în comunicatul de presă.

 Înainte de Rânca, Videanu e pus şi el la colţ

 PSD Gorj a blocat negocierile cu PDL la începutul anului, ca urmare a felului în care au fost ocupate posturile de conducere din minerit şi energie. Filiala precizează acum în comunicatul de presă că "acest blocaj a fost creat ca urmare a încăpăţânării cu care liderii PD-L Gorj, susţinuţi de Ministrul Economiei, Adriean Videanu, au tratat problema împărţirii răspunderii la marii agenţi economici din judeţ", respectiv la complexurile energetice Turceni şi Rovinari şi la Societatea Naţională a Lignitului Oltenia. Cu o săptămână înainte de a veni la Rânca, ministrul Adriean Videanu este acuzat şi el de lipsă de interes faţă de unele propuneri ale PSD Gorj, printre care crearea unei companii energetice cu sediul la Târgu Jiu sau redarea în circuitul agricol a 16.000 de hectare de teren "liber de sarcini industriale", teren rezultat în urma exploatării rezervelor de cărbune. PSD Gorj respinge şi acuzaţiile PDL privitoare la lipsa unor decizii coerente în minerit şi energie în condiţiile blocajului politic, social-democraţii susţinând că democrat-liberalii au puterea de decizie, iar eventuala lipsă a unor decizii coerente nu ar ţine decât de "neprofesionalismul şi incapacitatea actualilor conducători de a le pune în practică".
 " Adăugăm lipsa de interes a lui Adriean Videanu şi indiferenţa pe care a manifestat-o faţă de propunerile P.S.D. dintre care menţionăm doar crearea unei entităţi naţionale energetice cu sediul la Tg Jiu, redarea în circuit agricol a peste 16.000 de hectare de teren liber de sarcini industriale şi stabilitatea locurilor de muncă pentru oameni. Nerespectarea înţelegerii iniţiale de la centru, prin care conducerea S.N.L.O. revenea Partidului Social Democrat, coroborată cu atitudinea sfidătoare cu care au fost numiţi directorii generali şi membrii din A.G.A. şi C.A. la cele trei entităţi economice, au determinat Biroul Executiv Judeţean al P.S.D. Gorj să hotărască îngheţarea oricărui tip de negociere cu partenerii de guvernare la nivel local. Mai mult decât atât, acuzele aduse P.S.D. cum că din cauza blocajului procesului de negociere, domeniile energie şi minerit sunt afectate de lipsa unor decizii coerente, ţinem să menţionăm că în acest moment destinele acestor segmente economice sunt dirijate strict de membri PD-L, iar o eventuală lipsă de măsuri şi proiecte poate fi deteminată doar de neprofesionalismul şi incapacitatea conducătorilor actuali de a le pune în practică", se mai arată în comunicatul de presă. 

Manţog nu e iertat nici el

 A mai rămas cineva de pus la colţ? "Un anumit lider portocaliu", după cum reiese din comunicat. Cine ar putea fi? Greu de ghicit, chiar dacă PSD Gorj nu dă vreun nume. "Preferăm să luptăm pe faţă pentru a îmbunătăţi soarta judeţului decât să facem vizite ascunse la ceas de seară pe la deconcentrate cu intenţia de a schimba directori cu de la noi putere. Şi dacă un lider portocaliu, cu pretenţia că se pricepe la minerit şi energie, a schimbat tot ce înseamnă conducere în minerit şi energie, ar terbui să se oprească. Pentru că nu se poate pricepe la fel de bine şi la finanţe publice şi la alte domenii pe care are senzaţia că le stăpâneşte", spun social-democraţii.
Credeţi că mai e rost de guvernat împreună în asemenea condiţii? Evident că nu, deşi PSD Gorj este partidul care şi-a pus prefect în funcţie, a luat postul PDL de la Casa de Sănătate şi, lucru evident deja, i-a apărat cât de mult a fost posibil pe şefii liberali pe care i-a susţinut atunci când PNL i-a numit la conducere cu acceptul său. 


Vizualizări: 103

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: