Puienică rămâne „la răcoare”

Vești proaste dinspre instanțele de judecată pentru tânărul din Bengești Ciocadia care la începutul săptămânii trecute a făcut pe șmecherul și nu a oprit la semnalele unor agenți rutieri de a trage pe dreapta, aceștia fiind nevoiți să îl urmărească și să folosească armamentul din dotare pentru a-l opri pe individ. Cosmin Puienică a ajuns în spatele gratiilor la câteva zile bune după acel incident, anchetatorii fiind nevoiți să strângă dovezi pentru a proba în instanță că el era la volan, asta în condițiile în care individul nu avea permis de conducere. Probele au fost suficiente pentru ca pe numele lui Puienică să fie emis mandat de arestare preventivă, mandat pe care acesta l-a contestat însă, dar fără mari șanse de câștig. „Respinge contestaţia inculpatului ca nefondată. Obligă contestatorul inculpat la 50 lei cheltuieli judiciare statului. Definitivă. Obligă contestatorul inculpat la 50 lei cheltuieli judiciare statului. Definitivă”, a decis ieri Tribunalul Gorj. (G.I.)

Vizualizări: 545

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: