Purceaua e moartă în coteț și noi facem show-uri

Se trăiește greu din presă. Trăiesc rău și băsiștii, și felixiștii, și mai ales neutrii. Și faptul că traiul greu se întâmplă în prag de campanie electorală ar trebui să ne dea de gândit nouă, jurnaliștilor, adică ăstora obișnuiți să muncim puțin și să câștigăm bine. La anul, sunt toate șansele ca nu doar ziariștii, ci cam nimeni să nu mai aibă ce mânca. Vina e colectivă și multidirecțională, deci nici măcar n-o să avem pe cine înjura.

Revenind la presă, însă, starea deplorabilă a finanțelor ei se datorează fărâmițării, pe de o parte (deja au apărut posturi atât de nișate încât nu găsești un post TV doar de pescuit, de exemplu, ci două: unul de pescuit la răpitor și altul de pescuit la fitofag), și concentrării atenției publicului pe chestiuni mai stringente. Presa politică a cunoscut un ușor reviriment, din moment ce poporul consideră ceva mai importantă dezbaterea politică pentru bunăstarea lui imediată. Cea de divertisment, însă, s-a dus în cap. Cel mai bun exemplu este X Factor (fără să fie singurul de la Antena 1). În goana disperată după audiență, X Factor a adus lupul între oi: pe Cheloo de la Paraziții, cunoscut pentru părerile sale abrupte și limbajul licențios. De când l-au luat pe bietul băiat, n-au ratat nici o ocazie să-l implice în tot felul de scandaluri regizate. Spectrul sumbru al PRO TV-ului planează deasupra Antenelor de ani buni. Din câte se pare, nu reușesc să facă audiența PRO-ului oricât s-ar zbate. Definitoriu este importul de formate de succes din afară: în străinătate, formatul X Factor este mult mai de succes decât Vocea României. Costurile de import au fost, desigur, direct proporționale cu anvergura show-ului. La noi, însă, Cenușăreasa a devenit lider de audiență, iar sora ei cea frumoasă un fel de cerșetoare care-și pune copiii să muncească.

Ce mai trebuie să facă bietul Cheloo ca să aibă și X Factor audiență? Să se mărite cu Sârbu sau Boncea? Să violeze niște babe, ca la știrile de la ora 5? Să-l înjure pe Băsescu? Sau poate să inventeze niște cuvinte mai licențioase chiar și decât alea multe existente deja. Și la ce bun? Oricum la anul va fi o foame atât de mare încât lumea nu se va mai uita la televizor din motive mai obiective: ca de exemplu că nu-și vor mai permite abonamentul la cablu.

Vizualizări: 152

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: