Pușcărie pentru un gorjean care a creat slujbe fictive!

Verdict dur primit de patronul unei firme din Padeș chiar în preajma sărbătorilor de Paște, el fiind condamnat la închisoare cu executare după ce, anul trecut, primise o pedeapsă cu suspendare din partea Judecătoriei Târgu Jiu. Sever Corlan a primit acum aproape 3 ani de pușcărie pentru că, în trecut, a păcălit statul, încasând subvenții pentru locuri de muncă pe care le-a creat doar pe hârtie, așa cum au procedat și alți consăteni de-ai săi, cum ar fi Nicolae Mischie și Otilia Arjocu, condamnați însă la pedepse cu suspendare. Alți afaceriști gorjeni din Prigoria și Albeni, în special, au primit în trecut pedepse cu executare și chiar au ajuns la pușcărie pentru că au încasat necuvenit bani de la stat acum Corlan primind și el o pedeapsă similară. Inițial fusese condamnat la 3 ani cu suspendare și la prestarea de muncă în folosul comunității, el necontestând sentința respectivă. Au făcut-o însă procurorii, iar solicitarea acestora de a fi aplicată o pedeapsă mai dură a fost admisă de judecătorii Curții de Apel Craiova. Verdictul magistraților din Bănie îl obligă pe inculpat și să despăgubească statul cu sumele încasate pe nedrept, banii pe care îi are Corlan de returnat nefiind deloc unii puțini. El are de plătit către Agenţia Judeţeană pentru plăţi şi Inspecţie Socială Gorj 28.065 lei cu dobânda legală. Gelu IONESCU

Vizualizări: 854

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: