Hala de carne din Piața Centrală, închisă de inspectorii antifraudă

Activitatea halei de carne din Piața Centrală a municipiului Târgu Jiu a fost oprită după o decizie a inspectorilor de la Direcția Regională Antifraudă Fiscală. Motivul este acela că societatea care administrează hala de carne nu a emis bon fiscal pentru produsele vândute clienților, lucru ce reiese din afișul postat pe ușa de la intrarea în magazin.

Conform Radio Târgu Jiu, angajații care lucrează pentru hala de carne au o altă explicație. Spun că patronul firmei ar fi luat niște sume de bani din casieria societății și că de aceea inspectorii antifraudă au închis hala pentru o vreme. "Noi lucrăm aici, la hala de carne, iar hala a fost închisă pe nedrept. Nu mi se pare normal pentru faptul că au lipsit într-adevăr 2700 lei din banii de erau înregistrați pe casa de marcat, dar ei au fost înregistraţi pe casă, sunt fiscalizați. Poate dovedi cu un ordin de plată că i-a depus la CEC. A luat banii pentru că a avut un CEC de achitat și ca să nu se mai deplaseze acasă, a luat din casieriei", a spus o angajată.
Nu se mai pune la socoteală pierderea pe care o înregistrează administratorii, care în următoarea perioadă ar fi urmat să aibă încasări frumuşele, pentru că mulţi gorjeni se aprovizionează de sărbători cu carne și produse din carne comercializate în acest magazin. Hala de carne din Piața Centrală va sta închisă timp de 30 de zile, conform deciziei inspectorilor ANAF.

Vizualizări: 3,136

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: