Rădoi, încântat de fotbalistul care a adus victoria în meciul cu U Cluj

Universitatea Craiova a trăit periculos în meciul de pe teren propriu cu U Cluj, dar a reușit să se impună, scor 2-1, grație dublei lui Assad Al Hamlawi. După fluierul final, Mirel Rădoi l-a lăudat, comparându-l cu fostul atacant al celor de la FCSB, Cyril Thereau.

La cea de-a treia prezență în tricoul alb-albastru, Al Hamlawi a avut o prestație excelentă. Mai întâi a restabilit egalitatea din penalty, în minutul 87, ca în prelungiri (90+1) să aducă toate cele trei puncte, cu o execuție din câțiva metri.

Chestionat despre el la flash-interviu, Mirel Rădoi a dezvăluit detaliul care i-a atras atenția când l-a analizat în vederea transferului: asemănarea cu Thereau.

„Nu știu dacă am găsit golgheterul, dar e un jucător important, de aceea am și așteptat atât după el, Când l-am văzut, mi-a atras atenția că are ceva din profilul lui Thereau. E foarte greu de marcat în careu, are finalizare și își creează ocazii. Să sperăm că va continua tot așa”, a spus antrenorul de 44 de ani.

Aceasta este cea de-a doua victorie din actuala stagiune și vine într-un moment extrem de important: înaintea manșei decisive din turul doi preliminar al Conference League.

Pentru a trece de FK Sarajevo, oltenii trebuie să revină de la 1-2. Partida este programată joi, 31 iulie, la ora 20:30, pe arena „Ion Oblemenco”.

Vizualizări: 478

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: