Rafting pe râul vieții

Viețile noastre curg firesc, molcom, fără multe bulboane. Rareori se întâmplă să fim luați de val și învârtiți într-un carusel efemer care să ne amintească de frumusețea râului. Acelea sunt momentele remarcabile și pe care le vom ține minte. Când acele senzații ne sunt provocate de un film, ceva despre care știm că nu poate fi real, știm că e o iluzie, știm că e o scamatorie, și totuși picăm în limbă după el ca niște netoți, atunci acela este un eveniment cu totul și cu totul extraordinar.

Beasts of the Southern Wild este motivul pentru care mergem la filme. Este frumos și profund și emoționant și inteligent și palpitant. Este artă și bate o plimbare prin orice muzeu. Nu există la noi în cinemauri și nici nu va exista (cel puțin nu în următoarele două luni), pentru că nouă încă ni se oferă, ca și înainte, puține lucruri bune. Dar există la furat pe unealta capitalismului, adică pe internet. Nu propovăduiesc hoția în general, ba dimpotrivă, dar de data asta merită câteva zile de arest. Un film povestit din perspectiva unei fetițe poate părea previzibil, dar aici va fi prima mare surpriză. Filosofie, creativitate și poezie. Doar asta găsim în superba lui eroină, o fetiță care face toți supereroii din benzile desenate americane să se ascundă umiliți în propriile pelerine.

Lucrurile care îți schimbă viața sunt atât de rare încât e păcat să treceți indiferenți pe lângă ele. Nu ratați Beasts of the Southern Wild, oriunde l-ați vedea sau cu oricine. Plutind apatici pe râul nostru trist, cu toții avem nevoie de o partidă de rafting, din când în când.

Vizualizări: 141

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: