Rânca bate Târgu Jiul la capitolul „Turism”

Cifrele oficiale ale lui 2016 arată că numărul turiștilor care vin în Rânca și se cazează pentru cel puțin o noapte la pensiunile înregistrate oficial este de câteva ori mai mare decât al celor de la Târgu Jiu, oraș în care mulți dintre vizitatori sunt, de fapt, angajați ai unor firme veniți aici mai mult în interes de serviciu decât pentru turism.

Cam 300.000 de nopți de cazare au fost înregistrate anul trecut la cele aproximativ 5000 de paturi de cazare din Rânca, în timp ce la Târgu Jiu de abia s-a atins nivelul de 70.000 la circa 1200 de paturi de cazare. Diferența este una uriașă mai ales că Transalpina, motorul care a dus la dezvoltarea zonei Rânca, este deschisă traficului doar câteva luni pe an, în sezonul cald. La Târgu Jiu există însă operele lui Constantin Brâncuși, dar numărul turiștilor rămâne în continuare scăzut. În afară de cele câteva clipe petrecute prin parcurile cu operele la o plimbare sau pentru o fotografie pentru rețelele de socializare vizitatorii nu prea au alte atracții și, ca urmare, preferă să se cazeze în altă parte, după cum o spune și Constantin Pănescu, șeful cabanierilor din Rânca.

„E loc de mult mai mult pentru Târgu Jiu, așa cum și pentru Rânca se pot face mai multe. Mergeți ziua în parcul în care e Poarta Sărutului și veți vedea că e gol. Nici măcar localnici din Târgu Jiu nu prea trec pe acolo. Veniți acum pe pârtie la Rânca și chiar dacă nu e vacanță veți găsi câțiva turiști. Potențialul pentru Rânca este unul și mai mare dacă s-ar face proiectul inițial care prevedea rețele de telescaun, teleschi și telegondolă spre domeniul schiabil Transalpina – Vidra din Vâlcea. Dacă s-ar declara și stațiune de interes național zona ar cunoaște o dezvoltare fără precedent. Noi, de altfel, vrem să propunem ca acolo unde sunt peste 100.000 de nopți de cazare pe an zona să devină automat stațiune turistică de interes național, iar asta ar duce la dezvoltarea turismului. Am văzut acum că Baia de Fier a devenit stațiune de interes local, dar vă spun că zona Rânca nu este prinsă în documentație. M-am interesat și am vorbit la minister, iar cei de acolo m-au asigurat că doar localitatea Baia de Fier are statutul respectiv. De altfel, nici nu înțelegeam cum de poate fi declarată stațiune o locație care nu are străzi asfaltate, nu are rețea de apă sau canalizare funcțională, iar penele de curent sunt frecvente, ca să dau câteva exemple. Și, cu toate acestea, turiștii ne caută pentru că zona este una deosebită”, afirmă Pănescu.

Vizualizări: 1,798

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Călătorii:

Citește și: