RAPORT: Prejudiciu de miliarde la Minprest!

Curtea de Conturi a finalizat controlul la Minprest, o societate la care acţionar majoritar este CE Oltenia. Raportul Curţii de Conturi are 300 de pagini şi în urma lui vor fi şi cercetări penale. În final, a fost descoperit un prejudiciu de peste 3 miliarde de lei vechi, imputate vechii conduceri.

Directorul Minprest Gabriel Giorgi a declarat ieri că are pe masă raportul de 300 de pagini al Curţii de Conturi. În baza acestuia, Giorgi a spus că va acţiona în judecată vechea conducere a unităţii, pe Elena Vintilescu şi directorul economic Dumitru Corcoveanu.

„Cel mai mare prejudiciu identificat este de 244.000 de lei şi este vorba despre plăţi nelegale la TPSUT, dar în total, cu penalităţi, ajunge la peste 300.000 de lei. Vom acţiona în instanţă pentru recuperarea sumelor. Mai este încă unul, pentru o lucrare neexecutată, dar plătită, de 20 de mii de lei. De asemenea, s-a mai descoperit că doamna Vintilescu şi-a reparat maşina personală pe banii unităţii. Un prejudiciu de două mii de lei“, a declarat Giorgi.

Acesta a spus că în actele unităţii figura faptul că în service era maşina Minprest, dar în acelaşi timp exista foaie de parcurs. Girogi mai spune că în unitate sunt şi persoane care declară contrariul.

Fosta directoare Elena Vintilescu a spus că nu este adevărat că a reparat maşina personală şi nu pe cea a firmei. „Asta e părerea lor. Nu mai comentez, nu mă cobor la acest nivel. Nu este adevărat“, a spus Vintilescu.

Vizualizări: 139

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: