RAPORT: Sute de decese provocate de termocentrala Rovinari

Raport incredibil publicat marţi de ecologiştii de la Greenpeace. Aceştia au evaluat termocentralele din Europa şi au constatat că acestea se fac responsabile de mii de decese premature, cauzate de poluare. În dreptul termocentralei Rovinari sunt trecute 250 de decese. Potrivit raportului, cinci dintre cele 11 termocentrale existente în prezent în România figurează în Top 30 termocentrale cu cel mai mare impact asupra sănătății.

Conform documentului, intitulat "Europe's Dark Cloud: How coal-burning countries make their neighbours sick" ('Norul negru al Europei: Cum își îmbolnăvesc vecinii țările producătoare de energie din cărbune'), cele cinci țări ale căror termocentrale provoacă cele mai multe morți premature peste granițe sunt Polonia (4.690), Germania (2.490), România (1.660), Bulgaria (1.390) și Marea Britanie (1.350).

De asemenea, în cazul României, 5 dintre cele 11 termocentrale ale țării figurează în Top 30 termocentrale cu cel mai mare impact asupra sănătății, după cum urmează: Oradea II (240 de morți premature), Rovinari (250), Drobeta (430), Mintia (340) și Govora (230).

Pe de altă parte, statele Uniunii Europene (UE) cele mai afectate de poluarea provenită de la termocentralele pe cărbune din țările vecine, pe lângă poluarea produsă de termocentralele proprii, sunt: Germania (cu un număr total de 3.630 de morți premature), Italia (1.610), Franța (1.380), Grecia (1.050) și Ungaria (700).

"Raportul Europe's Dark Cloud arată că închiderea chiar și a unei singure termocentrale ar aduce o îmbunătățire substanțială a sănătății locuitorilor din apropierea acesteia, dar și a celor din țările vecine. Spre exemplu, planul Marii Britanii de a elimina cărbunele până în 2025 ar putea salva 2.870 de vieți anual - mai bine de 1.300 dintre ele din Europa continentală. Dacă Germania ar decide să înlăture cărbunele, ar putea evita anual până la 1.860 de morți premature în țară și aproape 2.500 peste graniță', se notează în concluziile raportului.

Potrivit documentului, citat de France Presse (AFP), sunt aproape 23.000 de decese premature și costuri de sănătate de zeci de miliarde de euro. Documentul citat precizează că efectele cărbunelui asupra sănătății au generat în 2013 costuri între 32,4 și 62,3 miliarde de euro.

Raportul 'Norul negru al Europei: Cum își îmbolnăvesc vecinii țările producătoare de energie din cărbune' a fost realizat de către Health and Environment Alliance (HEAL), Climate Action Network (CAN) Europe, WWF European Policy Office (Biroul de politici europene al WWF) și Sandbag.

Vizualizări: 1,884

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: