Răpusă de Covid la 56 de ani

O femeie din Gorj și-a pierdut viața după ce s-a infectat cu noul coronavirus. Gorjeanca de 56 de ani suferea și de alte boli: tromboză pulmonară, boală renală în stadiul final, insuficiență renală cronică acutizată pe rinichi transplantat și hipertensiune arterială.

De la ultima informare transmisă de Direcția de Sănătate Publică Gorj, au fost înregistrate alte 25 noi cazuri de îmbolnăvire. Cinci gorjeni s-au testat pe cont propriu și au fost confirmați cu Covid-19.

Până în prezent, 1.980 de gorjeni au fost confirmați cu COVID-19, din care 1.767 de persoane sunt vindecate, externate și la domiciliu, iar 93 au decedat.

De asemenea, 360 de persoane se află în carantină la domiciliul sau locația declarată. La nivelul județului Gorj s-au prelevat, în total, 12.252 teste, din care 56 sunt în așteptare.

Autoritățile au anunțat, miercuri, un număr de 2.158 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 în ultimele 24 de ore, un nou record.

Vizualizări: 4,147

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: