Raskovic vrea să devină golgheterul echipei

Singurul atacant de la Pandurii care a marcat până acum într-un meci oficial, Milanco Raskovic, a reuşit să înscrie şi în amicalul de sâmbătă cu Internaţional. Atacantul este decis să devină chiar golgheter al echipei Pandurii în acest sezon, având deja ambiţia să-l depăşească în acest tur pe Păcurar care are patru goluri marcate.

Accidentat uşor la meciul cu CFR, Raskovic a suferit după aceea o accidentare mult mai gravă care l-a scos din circuit timp de o lună. Pentru că nu a luat o pauză la momentul potrivit acesta a suferit o ruptură musculară, acum fiind însă refăcut complet. După ce săptămâna trecută a reluat antrenamentele cu echipa. Raskovic a demonstrat la meciul cu Internaţional că este pregătit să joace măcar 45 de minute.

Atacantul sârb e convins că va putea juca de acum în meciuri oficiale şi nu va mai sta mult timp departe de teren. „Eu cred că mi-am revenit complet acum, nu mă mai doare nimic după acest meci, am putut juca normal şi mă bucur mult că am scăpat de acea problemă cu spatele. Îmi doream foarte mult să revin pe teren pentru că nu e deloc plăcut să fi accidentat şi să te uiţi la colegi cum joacă” a explicat Raskovic care a fost extrem de supărat pe medicul echipei din cauza căruia spune că a stat atâta timp departe de teren.

Pariu pe meciul cu Mediaş

Raskovic a discutat deja cu Cârţu despre o eventuală revenire a sa pe teren la meciul din etapa viitoare iar faptul că a marcat acum speră să-l fi convins pe tehnician că e deja în formă şi poate juca: „Da, am dat gol dar e un meci amical. Însă asta înseamnă că mi-am reintrat în formă şi pot continua aşa dacă joc în continuare. Am discutat deja azi cu domnul Cârţu şi voi juca măcar 45 de minute la meciul cu Gaz Metan. Eu unul sunt convins că pot să joc.” Un pariu mai vechi pus de Raskovic cu preşedintele clubului l-a făcut pe acesta să piardă 1000 de euro, sârbul mizând la meciul cu Dinamo pe faptul că Arrieta va înscrie. Acum atacantul speră să marcheze el la meciul cu Gaz Metan şi să câştige dublu pariind din nou cu Marin Condescu, de această dată pe o reuşită a sa: „Am vorbit şi cu preşedintele de golurile pe care trebuie să le înscriu. Avem un pariu şi a zis că dacă eu înscriu la meciul cu Mediaş îmi dă 2000 de euro, şi pentru golul de la acest meci, chiar dacă e amical. Deci am şansa să-mi iau banii înapoi. Pentru că am pierdut deja un pariu cu preşedintele pentru că am pariat pe Arrieta şi el nu a dat gol la meciul cu Dinamo. Aşa că pierdut 1000 de euro, ce să fac, dacă Arrieta nu m-a ajutat! Eu am avut încredere în el că va înscrie”.

Vizualizări: 121

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: