Răzvan Burleanu ar putea pierde şefia FRF

Tribunalul Bucureşti nu a validat astăzi noua conducere a Federaţiei Române de Fotbal şi pe preşedintele Răzvan Burleanu, ca urmare a contestaţiei depuse de AJF Giurgiu. Potrivit contestaţiei, 29 de cluburi ar fi votat ilegal la şedinţa de alegeri, iar fără votul acestora nu ar fi fost cvorum. Este vorba de cluburile sportive şcolare şi liceele cu program sportiv, printre care şi cel de la Târgu Jiu, care ar fi trebuit să-şi piardă dreptul de vot în 2012, deoarece regulamentul FRF prevede că pot fi afiliate doar asociaţii de drept privat, nu şi asociaţii de drept public. De asemenea, susţin contestatarii, cluburile aflate în insolvenţă ar fi trebuit reprezentate de administratorul judiciar. Un exemplu ar fi FC U Craiova, reprezentat de Adrian Mititelu, nu de lichidator, în total cinci cluburi fiind în această situaţie.

Tribunalul Bucureşti a luat act de contestaţia AJF Giurgiu şi a stabilit pentru 6 mai un nou termen de judecată. Până atunci, federaţia ar trebui condusă de şeful LPF, Gino Iorgulescu.

Detalii pe www.prosport.ro

Vizualizări: 123

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: